Coborî apoi în holul hotelului pentru a achita camera și a-și lua cardul pentru
nava spre Terra.
În hol erau mulți oameni care făceau același lucru. Recunoscu printre
ei mulți nemuritori. De fapt, majoritatea nemuritorilor alegeau
tocmai acest moment pentru a se despărți de această lume materială
și a se duce la cel care i-a făcut nemuritori. Așa se întâmpla
cu fiecare specie. Toți nu-și mai găseau rostul în univers după
dispariția soarelui lor. Foarte puțini alegeau să rămână. Aceia
erau aici, în acest hotel, pe această planetă care urma să fie
înghițită în întuneric într-un timp foarte scurt.
Salută pe cei cunoscuți, dar mai multe nu-și spuneau. Era un moment în
care nimeni nu dorea să-și deschidă sufletul. Urmau să treacă
dincolo și asta îi liniștea și neliniștea în același timp.
Aveau aerul celor care urmau să afle adevărul. Nemi nu știa care
erau doar turiști în toată această afacere a dispariției
Soarelui, dar simțea că erau extrem de puțini.
Urcă în lift împreună cu alți cinci oameni, trei femei și doi
bărbați. La ieșirea din lift, în parcare, fiecare îi strânse
mâna celuilalt și se despărțiră cu un zâmbet trist pe buze.
Nemi intră în nava lui special făcută pentru astfel de evenimente.
Nemuritorii puteau supraviețui pe o planetă înghițită de
propriul soare, navele obișnuite, mai puțin. Se așeză în scaunul pilotului
și o manevră cu grijă afară din parcare. Un șir de nave se
întindea ușor din parcarea hotelului spre bolta cerească. Nimeni
nu se grăbea. Computerul de bord numără douăsprezece. Mai
rămăseseră puțini muritori pe Terra.
Trecuse pe lângă Pluto
care fusese populată la un moment dat și abandonată între timp de
teama suflului pe care urma să-l producă Soarele. Planetele
gazoase, giganții de odinioară ai sistemului, se dovediseră a nu fi
chiar atât de gazoase, pentru că acum nu mai rămăsese decât câte
un miez de rocă extrem de dură de dimensiuni mai mari decât
Pământul. Saturn nu mai avea inelele pe care le știa Nemi. Jupiter
atrăsese spre el toți sateliții săi, chiar și pe cei mari și
locuiți cândva. Coloniile de pe Marte erau abandonate de milenii și
transformate în praf care se amesteca acum cu lava unor vulcani
uriași.
Pământul era roșu și el. Era de nerecunoscut. Nu mai avea apă, nu mai avea
atmosferă, munții cei mai mari erau bătuți de vânturile cosmice.
Erau cu totul alții și se distingeau unele vârfuri, palide umbre
ale celor de odinioară. De când se născuse el, continentele
migraseră care și cum vruseră, dar acum nu mai conta, pentru că
oricum nu se distingea decât unul singur, mare și extrem de
fierbinte. Ceruse computerului să aterizeze la coordonatele unde
fusese cândva Petralona. Era uimitor că de acolo se putea zări
cândva marea albastră și misterioasă.
De sus văzuse încă o
navă care era acolo. Nu trebuia să se întrebe a cui este, pentru
că știa deja. Din fericire pentru muritorii făcuți, iar nu
născuți, aceștia aveau capacitatea de a se plimba nu numai în
spațiu, ci și în timp. Andrei alesese să vină cu puțin timp
înaintea lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile indecente vor fi șterse.
Mulțumesc.