Să nu credeți
că am reprodus întocmai ceea ce au discutat ei. Nu a fost o
discuție propriu-zisă, ca între doi oameni, ci a fost mai degrabă
ca o lumină care i-a străbătut așa cum se întâmpla de fiecare
dată când mai aveau câte o idee grozavă. O lumină ce trece prin
două puncte mai mici decât diminutivul celui mai mic lucru pe care
noi, ființele materiale, îl cunoaștem. Închipuiți-vă ceva
inexplicabil și de neînchipuit, dacă puteți. Ei, de acolo a
început totul.
Au pus
detaliile la punct. Toate detaliile pe care dumneavoastră le vedeți
sau nu în acest univers. Desigur că sunt multe care așteaptă să
fie descoperite, iar altele care nu vor fi niciodată descoperite.
Unele nici nu au apărut încă. Farmecul jocului s-ar spulbera dacă
anumite tehnici ne-ar fi cunoscute, nu-i așa ? Ei însă le-au
cunoscut pe toate instantaneu atunci când au început jocul. Nimic
nu le scăpă.
Așa că la
întrebarea de veacuri a oamenilor dacă există viață în afara
Terrei, pe Marte, eventual, aflați că răspunsul era și este chiar
sub nasul nostru. Sau, în fine, ceva mai sus de apexul nasului
nostru. Desigur că există viață și pe Marte, fiecare firicel de
pe planeta roșie este locuit de Pi și de Ip în același timp.
Marte însăși este ființată de ei în același timp. Tot ce este
în spațiul interstelar este Ip și Pi în același timp. Nu, nu
există vid în univers. Vidul este un concept inventat de oameni
care nu are nicio bază universalo-logică, ca să spun așa.
Pământul e o
planetă ca oricare alta în univers. Ne vom ocupa de ea în această
prea scurtă istorie, pentru că istoria universului se oglindește
perfect în apele oceanului planetar de pe Terra. Diferențele
specifice sunt futilități hermeneutice în acest caz.
Știți
povestea: pământul s-a format din pulbere de stele, iar stelele la
fel. Aiurea! Chiar așa?! Păi, ce v-am spus mai înainte, ha?! Ip și
Pi le-au făcut. Da, continentele s-au despărțit și viața a
evoluat pe această planetă așa cum trebuia să se și întâmple.
Terra a fost însămânțată de către Ip și Pi printr-o cometă,
și ori de câte ori doreau să mai schimbe ceva în acest sistem
solar și pe această planetă, mai trimiteau câte o cometă sau
însămânțau un asteroid cu care mai provocau câte o calamitate
naturală. Astfel, au apărut plantele și bacteriile din apă și
ulterior unicelularele și pluricelularele. Aceste organisme le-au
plăcut atât de mult, încât au hotărât că trebuie să se
dezvolte mult mai mult decât plantele care au fost de la început
viața cu cel mai înalt grad de înțelepciune de pe planetă.
Gândiți-vă bine acum și veți vedea că nu aveți mijloc de a
nega această aserțiune. Până vor reuși cele două tipuri de
ființe să comunice între ele, va mai curge multă cerneală pe
marginea și mai ales în centrul tomurilor științifice. Până
atunci, ele coexistă într-o armonie care rareori a fost periclitată
și niciodată întreruptă. Animalele, căci așa le vom spune,
chiar dacă sunt dintr-o celulă sau mai multe, au evoluat
nestingherite miliarde de ani și fiecare dintre ele avea conștiință
așa cum o am eu sau o aveți dumneavoastră. Sau poate nu chiar ca
mine... sau ca dumneavoastră. Dacă nu vă vine să credeți, aflați
că tot ceea ce este material în acest univers este dominat de
conștiință într-un fel sau altul, dar de aceeași intensitate la
niveluri diferite. O piatră are conștiința ei de piatră care este
la fel de intensă așa cum este conștiința omului. Ce vi se pare
ciudat în asta? Dacă nu mă credeți, întrebați-l pe Pi sau pe Ip
atunci când vă veți întâlni cu ei.
Animalele
acestea au început să umple pământul și să-l stăpânească.
Dar celulele dintr-un organist au evoluat în așa hal, încât au
creat organisme extrem de complexe și de mari care acum populau
Pământul și, în lupta lor de a exista, se războiau între ele.
Vi-i prezint pe dinozauri. Ei sunt, da! Niște ditamai ființele
prin care Ip și Pi se simțeau veseli în jocul lor de-a existența.
Erau niște minuni de ființe. Populau toată planeta și o dominau
chiar. Erau mari, frumoase, puternice și oarecum inteligente pentru
nivelul lor, mai ales cele care mâncau pe celelalte. N-aveau
încotro. Trebuiau să gândească la felul în care să-și procure
hrana. Lor nu le creștea mâncarea în copaci sau pe jos. Problema
cu ei era că mai tot timpul erau hămesiți și nu-i preocupa decât
burta. Iar felul lor principal fugea mereu când îi vedea. Ce viață
mai era și asta?! Până la urmă, ce puteau face și ei? Cel mai
grav era însă faptul legea care trebuia să le materializeze
gândurile nu se manifesta decât în limitele nevoilor lor biologice
și atât. Burta chiar că le era mare!
