Faceți căutări pe acest blog

vineri, 16 februarie 2018

UN SFÂRȘIT ESTE ÎNTOTDEAUNA UN ÎNCEPUT - 11

 Nemi fusese conștient pe tot parcursul tranzitării și a acestei găuri negre, deși cea care făcea trecerea spre următorul univers nu era chiar o gaură neagră așa cum o știa el din propriul său univers. Era o fantă mult mai luminată decât restul universului înconjurător din care ieșeau elementele chimice, nu în care intrau. Trebuiau forțe enorme pentru orice navă ca să străbată acest spațiu , forțe de care nimeni din acest univers în care se afla acum nu dispunea. Tranzitul se făcuse mult mai complex decât din universul lui în acesta. Mai întâi fusese decorporalizat și apoi, la rândul ei, conștiința lui a fost dematerializată. Nimic „greu” nu mai rămăsese din el. Acele elemente despre care îi povestise Iștar că ar fi „grele” au fost înmagazinate într-o celulă antigravitațională și depozitată în apropierea fantei luminate. Ce a mai rămas din Nemi, acel Nemi fără nume, fără eu, doar o esență a ființei, a fost apoi atrasă prin fantă către celălalt univers de către o ființă care îl aștepta dincolo și care-l ghida telepatico-holistic spre el. Această metodă era rareori folosită, avea să afle mai târziu, pentru că rareori trecea cineva în universul lor, iar cei care treceau nu erau decât nemuritorii care populau universul lui Nemi, pentru că cei din universul din care venea, cel al lui Iștar, nu aveau acces aici. Aroganța lor în a cunoaște orice fără a se îndoi de nimic le era barieră în calea cunoașterii profunde a universului care gesta universul lor. Le mai trebuia și lor eoni de maturizare spirituală.
 După ce trecuse în cel de-al treilea univers, constată că nu i se dăduse niciun trup și că percepțiile sale legate de acest univers nu se rezumau numai la spațiul care-l înconjura, ci se întindea pe o suprafață enormă, suprafață pluridimensională în care putea să perceapă tot ceea ce se întâmpla acolo, putea să perceapă orice ființă care se afla acolo și să-i acceseze cele mai profunde gânduri și sentimente. De fapt, își dădu seama Nemi mai târziu, aceste ființe care populau acest univers nu aveau gânduri, ci numai sentimente. Se părea că nu au nevoie să gândească pentru că știau foarte multe, dacă nu totul, gândi Nemi. Aveau cunoștințe despre tot ceea ce se petrece în universul lui Iștar și în universul lui propriu. Nu simțea nimic material în acest univers, dar fiecare entitate din el putea să-și materializeze orice ar fi dorit. Trecuse însă foarte mult timp de când cineva își mai dorise să mai materializeze ceva. De fapt, trecuse extrem de mult timp de când cineva își mai dorise ceva.
 Cel care îl atrăsese spre universul acesta nu avea nume, pentru că cei de aici nu aveau nevoie de nume pentru a se recunoaște. Era o simbioză greu de înțeles chiar și pentru un pământean umblat mai mult decât își dorise, așa cum era Nemi. Conștiința lui se întindea pe un spațiu extrem de vast. Telepatia aceasta holistică, așa cum și-o denumise Nemi, pentru că trebuia să poarte un nume, era metoda prin care interacționau cei de aici. Aveau o cunoștință despre tot și orice pe o suprafață extrem de mare. Toți erau unul și, în același timp, erau și individualizați. El (îl considera la masculin poate dintr-un vechi defect pământean) îi spusese unde să-l găsească pe Andrei și că intenția lui nu era să rămână în acest univers, însă nimic nu-l mai atrăgea în vreunul în care a fost. Doar el, Nemi, era capabil de a-i reînprospăta memoria de lungă durată și a-l determina să revină pe meleaguri de mult uitate. Cu toate acestea, conștiința lui Nemi avea aici dimensiunea cam pe care o avea o picătură de apă în fostul ocean Pacific, iar acea picătură era de dimensiunea universului din care venea Nemi. Era o treabă dificilă să-ți găsești bunicul într-un univers care nu avea de-a face cu ceea ce știai tu. Totul era mai mult decât altfel aici. Individul îi spusese că cei din universul din care venise se înșelau foarte mult în privința adevărului care stătea la baza formării universului lor. De fapt, universurile nu erau concentrice, așa cum aflase Nemi de la Iștar, ci ele se întrepătrundeau. Toate, câte or fi existând, ființau în același timp și în același spațiu, ca să spunem așa, pe înțelesul tău, dar acest spațiu este limitat sau nelimitat în funcție de univers și rolul pe care îl are acesta. De aceea, într-un fel, tu nu ai părăsit spațiul în care te-ai născut, iar bunicul tău nu are cum să fie departe de tine. Totul este să te simtă aproape de tine, și cu siguranță o va face-o pe măsură ce tu stai tot mai mult aici. Esența ta se va acomoda noii dimensiuni și o va cuceri bucată cu bucată. Atunci, va avea loc și întâlnirea cu Andrei pe care o aștepți atât de mult. Dar, trebuie să știi, nu va dura mult până vă veți regăsi. Ați început să vă căutați încă de când te-ai hotărât să pleci spre el. Acum nu mai rămâne decât să vă întâlniți. Deși nu vrea să plece de aici, o va face.