Nemi fusese conștient pe tot parcursul tranzitării și a acestei găuri
negre, deși cea care făcea trecerea spre următorul univers nu era
chiar o gaură neagră așa cum o știa el din propriul său univers.
Era o fantă mult mai luminată decât restul universului
înconjurător din care ieșeau elementele chimice, nu în care
intrau. Trebuiau forțe enorme pentru orice navă ca să străbată
acest spațiu , forțe de care nimeni din acest univers în care se
afla acum nu dispunea. Tranzitul se făcuse mult mai complex decât
din universul lui în acesta. Mai întâi fusese decorporalizat și
apoi, la rândul ei, conștiința lui a fost dematerializată. Nimic
„greu” nu mai rămăsese din el. Acele elemente despre care îi
povestise Iștar că ar fi „grele” au fost înmagazinate într-o
celulă antigravitațională și depozitată în apropierea fantei
luminate. Ce a mai rămas din Nemi, acel Nemi fără nume, fără eu,
doar o esență a ființei, a fost apoi atrasă prin fantă către
celălalt univers de către o ființă care îl aștepta dincolo și
care-l ghida telepatico-holistic spre el. Această metodă era
rareori folosită, avea să afle mai târziu, pentru că rareori
trecea cineva în universul lor, iar cei care treceau nu erau decât
nemuritorii care populau universul lui Nemi, pentru că cei din
universul din care venea, cel al lui Iștar, nu aveau acces aici. Aroganța lor în a
cunoaște orice fără a se îndoi de nimic le era barieră în calea
cunoașterii profunde a universului care gesta universul lor. Le mai
trebuia și lor eoni de maturizare spirituală.
După ce trecuse în cel de-al treilea univers, constată că nu i se
dăduse niciun trup și că percepțiile sale legate de acest univers
nu se rezumau numai la spațiul care-l înconjura, ci se întindea pe
o suprafață enormă, suprafață pluridimensională în care putea
să perceapă tot ceea ce se întâmpla acolo, putea să perceapă
orice ființă care se afla acolo și să-i acceseze cele mai
profunde gânduri și sentimente. De fapt, își dădu seama Nemi mai
târziu, aceste ființe care populau acest univers nu aveau gânduri,
ci numai sentimente. Se părea că nu au nevoie să gândească
pentru că știau foarte multe, dacă nu totul, gândi Nemi. Aveau
cunoștințe despre tot ceea ce se petrece în universul lui Iștar
și în universul lui propriu. Nu simțea nimic material în acest
univers, dar fiecare entitate din el putea să-și materializeze
orice ar fi dorit. Trecuse însă foarte mult timp de când cineva își
mai dorise să mai materializeze ceva. De fapt, trecuse extrem de
mult timp de când cineva își mai dorise ceva.
Cel care îl atrăsese spre universul acesta nu avea nume, pentru că cei
de aici nu aveau nevoie de nume pentru a se recunoaște. Era o
simbioză greu de înțeles chiar și pentru un pământean umblat
mai mult decât își dorise, așa cum era Nemi. Conștiința lui se
întindea pe un spațiu extrem de vast. Telepatia aceasta holistică,
așa cum și-o denumise Nemi, pentru că trebuia să poarte un nume,
era metoda prin care interacționau cei de aici. Aveau o cunoștință
despre tot și orice pe o suprafață extrem de mare. Toți erau unul
și, în același timp, erau și individualizați. El (îl considera
la masculin poate dintr-un vechi defect pământean) îi spusese unde
să-l găsească pe Andrei și că intenția lui nu era să rămână
în acest univers, însă nimic nu-l mai atrăgea în vreunul în
care a fost. Doar el, Nemi, era capabil de a-i reînprospăta memoria
de lungă durată și a-l determina să revină pe meleaguri de mult
uitate. Cu toate acestea, conștiința lui Nemi avea aici dimensiunea
cam pe care o avea o picătură de apă în fostul ocean Pacific, iar acea
picătură era de dimensiunea universului din care venea Nemi. Era o
treabă dificilă să-ți găsești bunicul într-un univers care nu
avea de-a face cu ceea ce știai tu. Totul era mai mult decât altfel
aici. Individul îi spusese că cei din universul din care venise se
înșelau foarte mult în privința adevărului care stătea la baza
formării universului lor. De fapt, universurile nu erau concentrice,
așa cum aflase Nemi de la Iștar, ci ele se întrepătrundeau.
Toate, câte or fi existând, ființau în același timp și în
același spațiu, ca să spunem așa, pe înțelesul tău, dar acest
spațiu este limitat sau nelimitat în funcție de univers și rolul
pe care îl are acesta. De aceea, într-un fel, tu nu ai părăsit
spațiul în care te-ai născut, iar bunicul tău nu are cum să fie
departe de tine. Totul este să te simtă aproape de tine, și cu
siguranță o va face-o pe măsură ce tu stai tot mai mult aici.
Esența ta se va acomoda noii dimensiuni și o va cuceri bucată cu
bucată. Atunci, va avea loc și întâlnirea cu Andrei pe care o
aștepți atât de mult. Dar, trebuie să știi, nu va dura mult până
vă veți regăsi. Ați început să vă căutați încă de când
te-ai hotărât să pleci spre el. Acum nu mai rămâne decât să vă
întâlniți. Deși nu vrea să plece de aici, o va face.