Și așa, Dumnezeu ăsta, a preluat mai toate calitățile care se cuveneau atribuite altcuiva: că el a făcut lumea, că avea simț estetic, uneori genial, că este de o bunătate imensă, că e atotputernicul etc. A luat însă și unele calități pe care poate le merita. Că, deși era de o bogăție sufletească și o bunătate incomensurabile, te putea pedepsi la cel mai insignifiant păcat pe care l-ai comis, că te chinuia până nu mai puteai și deveneai băiat de treabă, abandonând gândul bogăției, al unei mese ceva mai îndestulate, al unei hârjoneli cu nevasta ta când, se pare, nu se cuvenea sau cu, Doamne, iartă-mă!, nevasta altcuiva. Și așa oamenii și-au creat singuri un zeu răzbunător din cale-afară. Pesemne că o fi în firea lor și că or fi făcut cei doi vreo eroare de calcul, dar, știți prea bine și dumneavoastră, că așa ceva era imposibil. Oamenii și-au creat icoana în ceruri și erau gata să pășească cu ea mândri în orice ar fi călcat.
De la o vreme, însă, lucrurile cam scăpaseră de sub control, deși nu e chiar fericită această formulare. Multe dintre națiile de pe Terra duceau un război religios sângeros cu alte nații care erau mai mult sau mai puțin belicoase și religioase. În special cei de pe două continente veneau adesea în conflict pe această temă și, în numele zeilor la care se rugau, tăiau în stânga și-n dreapta. Ceva trebuia făcut pentru că rasa asta trebuia să evolueze. Sa nu... Și, fiindcă Dumnezeul lor nu intervenea de nici un fel între ei ca să-i împace, cei doi au hotărât să intre ei înșiși direct în joc. Au găsit, până la urmă, cea mai elegantă metodă de a interveni în jocul lor care avea nevoie de alt tip de actant. Zei cu adevărat nu avea rost să se facă, de vreme ce lumea era plină de ei și nu făceau mai nimic. Nu ar fi fost credibili de undeva din cerurile din care să dicteze legi. Dar, ca să nu distrugă religia lor, pentru că aspectul acesta avea potențial în economia jocului, au hotărât să o eludeze cumva și să se alipească de ea în același timp ca să pară credibili. Sună oximoronic, veți spune. Aflați de la mine că sunteți îndreptățiți s-o faceți.
În fine, nu poți da buzna în sufletul omului să îi spui că ceea ce face nu e bine. S-au hotărât să le atragă atenția asupra legii care guvernează universul.
- Tu vei fi un Dumnezeu pe Pământ.
- Iar tu, cel mai important discipol al meu.
- Altceva nu au nevoi să cunoască.
- Decât pe noi doi și legea noastră. Eu merg primul.
- Și eu te urmez și te echilibrez.
- Echilibrăm, astfel, lumea.
- O balanță perfectă care va menține jocul în echilibru.
- Tu te vei întoarce primul.
- Iar tu, al doilea.
- Vei fi ultimul dintre apostoli.
- Dar, vorba lor, cei din urmă, vor fi cei dintâi.
- Va fi o taină a noastră, pe care vor refuza a o înțelege.
- Mâ întreb dacă o înțelegem noi înșine...
