BABILON - 5

 - Nimeni nu poate afirma acest lucru, spuse cel din fața lui Michael, uitându-se la ceilalți prezenți în sală ca pentru a primi o confirmare. În plus, discuția aceasta nici nu-și are rostul de vreme ce am hotărât deja în privința amestecării limbilor în rândul lor.

 - Dar poate că vă înșelați. Nu puteți lua decizii corecte fără a vă consulta nici măcar la nivel minimal cu unii dintre noi, cu cei care vă suntem alături de fiecare dată.

 - Insinuezi, cumva, că nu am fost informat așa cum trebuie?

 - În nici un caz..., spuse Michael uitându-se în rândurile celorlalți care tăceau mâlc.

 - Dar asta faci! tună în sală. Le ții partea de parcă ar fi semenii tăi, de parcă ai fi de-al lor.

 - Trăim cu toții în același univers. Suntem toți semeni unii cu alții, dumneavoastră de ce nu puteți vedea asta? Și, în plus, chiar sunt semenii noștri, sunt copiii noștri. Dumneavoastră le-ați dat chipul și asemănarea domniei voastre.

 - Uiți, pare-mi-se, ce avem noi de gând să facem aici.

 - Nu uit, dar deja încep să am îndoieli în legătură cu ce facem noi aici. Însă nici nu putem condamna o civilizație doar de frica unui zeu.

 - Și totuși, s-a hotărât. Trebuie să-i aduni pe ceilalți pentru a pune planul în aplicare...

 - Puteți să nu mai treceți la „altfel”, domnule, pentru că vreau, nu vreau, voi aplica planul. Însă aș dori să-l conduceți dumneavoastră.

 - Prea bine. Veniți și, pogorându-ne, să amestecăm acolo limba lor, ca să nu înțeleagă niciunul glasul deaproapelui său.

 Michael se cutremură la aceste vorbe și părăsi sala într-un murmur accentuat. Era hotărât să nu conducă această mascaradă. Oamenii nu-i plăceau în mod deosebit. Nu se remarcaseră cu nimic față de alții, dar asta nu însemna că nu aveau potențial, că trebuiau condamnați aproape pe vecie la o anumită stare de fapt. Una artificială. Dacă a învățat ceva cât a umblat în toată viața sa lungă prin acest univers, este că ființelor li s-a dat liberul arbitru. Să-l folosească spre beneficiul fiecăruia. Ceea ce urma să se întâmple cu acești oamenii de pe această planetă albastră era împotriva acestui principiu care stăpânește ființele din univers. Puține erau planetele pe care el le vizitase și care aveau limbi diferite, culturi diferite. Cele mai multe dintre puține planete cu viață erau cu mai multe specii care împărțeau planeta și aveau limbajul propriu. O specie de ființe are însă un limbaj. Chiar și pe această planetă. O pisică din nord se va putea înțelege cu una din sud. Se pare că oamenii nu o vor mai putea face de acum încolo. O hotărâre absurdă le va schimba soarta într-o clipă și el nu putea face nimic pentru a îndepărta această clipă. Se gândea doar că că vor fi dezbinați divin, pentru a fi conduși dumnezeiește.

BABILON - 4

 Lui Michael mai că nu-i venea să creadă. Iar trebuia să țină legătura cu toți acești indivizi care păreau a-l aprecia de la bun început pentru puterea și tenacitatea lui, pentru capacitățile sale militare. Situația era însă de neconceput pentru Michael care nu-i putea accepta atât de ușor premisele. El purta sabia dreptății. Ce avea de gând Yahve? Să-i nimicească din nou?

 - Ei sunt un singur neam, a continuat, și au o singură limbă. Unitatea lor este legată într-o proporție covârșitoare de acest fapt. Existența lor, fiind la început, se simte atrasă de cei de același neam cu ei și de cei cu același grai. Dovadă o face lipsa legăturii lor cu celelalte nații de oameni de pe planetă...

 - Totuși, dacă-mi este îngăduit, schimbarea acestui fapt ar avea consecințe extrem de grave pe termen foarte lung, interveni Michael consternat la gândul dezbinării oamenilor pe care tocmai i-a mai năpăstuit cu o soartă care poate nu li se cuvenea. După cum văd eu lucrurile, ceva în ființa lor începe să se cizeleze. Ceea ce vreți dumneavoastră să faceți contravine în mare măsură voinței zeității căreia i se închină, dacă-mi este permis să spun așa ceva.

 - Cei mai mulți dintre ei nici nu știu cui i se închină, dragul meu Michael.

 - Asta nu ne dă dreptul să-i privăm de un viitor care ar putea însemna enorm pentru ei. Uitați-vă la celelalte planete cărora li s-a aplicat același tratament. Sunt în conflicte de mii de ani. Nu găsesc o cale de înțelegere de tot atâta timp, iar cu scindarea religiilor lucrurile par să meargă și mai rău. Oamenii sunt pătimași, de aceea poate că sunt și atât de uniți. Despărțindu-i atât de tineri, nu putem face decât rău. Înverșunarea unuia împotriva altuia ar putea dura milenii în cazul lor, dacă nu mai mult. Nici nu vreau să mă gândesc la cum o să evolueze religia fiecărui grup. Este îndoielnic faptul că va rămâne unitară. Vor avea granițe și vor înființa națiuni. Se vor măcelări în numele acesteia. Vor muri și vor ucide pentru religia lor, pentru națiunea lor pe care vor trebui s-o apere pentru că chiar le va fi pusă în pericol existența. Națiuni vor supune și distruge națiuni. Ce poate fi mai meschin decât atât?! Să se ucidă între ei?! Poate vor înființa și armate și vor urma orbește niște ordine pe care nu vor avea voie să le gândească. Istoria ne-o arată limpede. Spiritul național se va întipări atât de adânc în ființa lor, încât se vor face sacrificii enorme pentru a-l șterge. Și cu ce preț?! Cu suspiciuni... Cu resentiment... Cu foamete... Cu crimă! În numele a ce? Se vor supune unii pe alții. Se vor urî, se vor bate, se vor ucide convinși fiind că fac bine. Gândiți-vă!

 - Se vor ucide și frații între ei, din câte îmi dau eu seama. S-a mai întâmplat chiar la început. Mai ții minte?

 - Sigur că da. Acela era un alt început, domnule. Sunt convins că această natură a lor a fost intenționată, dar se pare că s-a schimbat ulterior la neamul lui Arfacsad. De ce să-i încurajăm s-o ia pe această cale? E un joc periculos cel pe care-l jucați toți cei de față. Le vor trebui miliarde de ani să-și învingă pornirile.

 - Poate nu chiar atât, dar nici nu o pot lua înainte prea repede. Noi trebuie să veghem și la acest lucru. Dacă doar le dărâmăm zidurile, firea lor va rămâne aceeași. În plus, cât putem face asta fără a stârni suspiciuni?

 - Eu spun că riscul pe care vi-l asumați este mult prea mare. Vor rămâne într-un stadiu de primitivism empatic, intelectual și religios pentru foarte mult timp și nici nu-și vor da seama de asta. Vor lua starea în care sunt ca naturală, firească. Orice altă gândire li s-ar părea absurdă și demnă de condamnat. Cel mai rău este că, de la o vreme, acest fel de a cugeta chiar va fi autentic, mai ales că nu i se va cunoaște originea. Nu va dura mult până veți vedea asta.