Nu-și văzuse bunicul niciodată, iar acum avea ocazia de a sta de
vorbă cu el. Mama sa nu-i facilitase nicio întâlnire cu el. De
fapt, Mara, la rândul ei, nu-l cunoscuse, pentru că alesese să
plece de pe Terra și apoi din univers.
Îl treceau emoțiile. Auzise
atâtea și atâtea despre el. Lui i se datora starea în care se
afla și tot lui i se datorau toate cunoștințele pe care le-a
acumulat în decursul a miliarde de ani pe care i-a petrecut în
viață. Nici măcar nu știa cum arată, fiindcă în casa lor nu
fuseseră pătrate fotografii sau înregistrări cu el. De fapt, nu
fuseseră păstrate decât extrem de puține amintiri despre trecut
în familia lui. Când te gândeai la capacitatea lor de a transcende
timpul, ți se părea inutilă o astfel de îndeletnicire, dar el nu
avea această capacitate, iar legăturile familiale erau importante.
Nici el nu știa de ce. Poate pentru că nu dorea să facă această
trecere singur. Poate că se temea ca starea lui de nemurire dobândită ereditar să nu conteze în fața celui care îl
făcuse pe Andrei nemuritor. După atâtea miliarde de ani petrecute
în lume, gândul că i-ar fi refuzat răspunsul final nu-l
înspăimânta atât de mult pe cât îl înspăimânta posibilitatea
de a o lua de la capăt. Într-un fel, avea nevoie de Andrei mai mult
decât își dădea el însuși seama.
Ateriză nava la mică distanță de a lui Andrei care venea deja în
întâmpinarea sa.
- Ai trecut prin destul de multe necazuri ca să mă aduci aici, îi
spuse Andrei cu un zâmbet admirativ și rece în același timp.
- Și cred, totuși, că dacă nu ai fi vrut, nu ai fi venit, spuse
Nemi sugrumat de emoții.
După o pauză în care niciunul nu mai spuse nimic, Nemi se hotărî
să rupă tăcerea care-i apăsa mai mult decât soarele roșu
gigantic ce amenința să-i înghită.
- Mă gândeam că poate vrei să vezi cum dispare Pământul în
care te-ai născut.
- Știi bine că pot să văd acest spectacol ori de câte ori
doresc... Dar nu cu tine aici... adăugă Andrei privindu-l direct.
- Îți mulțumesc pentru că mi-ai ascultat chemarea. Am avea
atâtea să ne spunem, dar tăcerea a fost mijlocul nostru de
comunicare cel mai eficient, nu-i așa?
- În situația noastră, nici nu poate fi altfel, spuse Andrei
privind acum spre Soare.
Nemi îndrăzni apoi să-l întrebe ceea ce dorea de foarte mult
timp:
- De ce nu ai ținut legătura cu noi, bunicule?
La auzul apelativului, lui Nemi i se păru că Andrei și-a mișcat
puțin capul în direcția lui, dar fusese o mișcare atât de
discretă încât nu putea spune cu adevărat dacă a fost o mișcare
sau doar o impresie.
- La momentul în care ai apărut tu, începu Andrei, aflasem deja că
în universul nostru există două tipuri de specii de ființe: cele
care au pătruns misterul morții și cele care încearcă să-l
dezlege. Nu am avut niciodată afinități față de specia noastră,
de aceea speciile din această categorie au început să-mi
stârnească... nu repulsie, dar un oarecare disconfort pe care am
început să-l evit. Secolele mă răciseră destul ca să mă pot
aprinde din nou când am cunoscut-o pe bunica ta. Mi-am dat
seama apoi că nu aceasta este calea mea și am plecat înainte de a
se naște Mara. Am plecat, după cum singur ai văzut, chiar și din
universul nostru. Cât mai departe. Dar vești despre voi am avut tot
timpul, pentru că, îmi place sau nu, legăturile dintre noi s-au
făcut pe vecie și se manifestă peste oricare bariere care s-ar
ridica... chiar și în viitor.
Pe Nemi începu să-l invadeze puțin câte puțin o spaimă care se
materializă în cuvinte de deznădejde:
- Deci... nu ai să vii cu mine? Vei rămâne în urmă.
- Nu trebuie să-ți faci niciun fel de griji. Cât am fost plecat,
am aflat că moartea este unul dintre cele mai simple mistere de
rezolvat. Cei care au trecut de acest stadiu se confruntă cu mistere
la care specia noastră nici nu a gândit vreodată.
După o pauză destul de lungă în care ambii priveau Pământul,
Andrei îi propuse lui Nemi să mai rămână cu el. Se vor stabili
la capătul sistemului solar și vor lua parte, de acolo, la moartea
totală a soarelui lor. După aceea, universurile le erau deschise.
- Dar eu nu vreau să merg în alte universuri. M-am hotărât să-l
părăsesc pe acesta fiindcă mi-a ajuns. Nu cred că m-a prins acest
statut de muritor. N-am avut niciodată valențe de explorator. Au
fost momente când chiar am vrut să plec de tot. Doar dorința de a
te întâlni m-a împiedicat. Și, recunosc, spuse Nemi cu o oarecare
reținere a unui nepot în fața unui bunic văzut extrem de rar,
doream să trecem împreună dincolo. Deja am amânat prea mult.
Corpul mi-a obosit, iar sufletul dorește odihnă. Nu știu dacă o voi găsi, dar sunt sigur că nici aici nu mai vreau
să stau.
Andrei îl privi cu delicatețea de care el însuși nu se credea
capabil. Avea în față o ființă de care îl legau amintiri de mult
pierdute, o ființă inocentă chiar și după miliarde de ani de
viață. Nemi i se părea un copil care a obosit de atâta copilărie,
care nu se mai vrea pe sine, nici copil, nici matur. O ființă
prinsă între două vârste, refuzându-le pe ambele, refuzându-se
pe sine.
- Este rău că nu ai reușit să faci pace cu tine în tot acest
timp.
- Pacea nu mi-a lipsit, dar incapacitatea semenilor noștri de a
deveni altceva m-a stors de așteptare.
- Și, totuși, unii dintre noi am evoluat.
- Dar extrem de puțini, spuse Nemi privindu-l în ochi.
- Mai dă-ne timp. Sunt sigur că lucrurile se vor schimba. Noi
oamenii avem o capacitate enormă de a fi împreună și de a face
lucruri de care nu ne simțim în stare.
- Poate că tu știi mai multe. Cu siguranță că așa și este,
dar eu nu mai pot aștepta. Tot ceea ce sunt refuză această lungă
așteptare. Acest dar pe care-l am a fost irosit pe o ființă care
nu-l dorea.
Andrei îi puse mâna pe umăr și-i mărturisi:
- Nici pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă vreau, dar am acceptat
cu brațele deschise. Tu nu ai avut cum să refuzi. Când ai fi putut
protesta, nu mai era nimic de făcut. Mergi împăcat și fără
regrete. Nu dispera, pentru că sunt sigur că ne vom mai întâlni.
Mergi cu ceilalți. Sunt frați de-ai tăi și nepoți ai mei. Da, spuse el văzând cât de mira era Nemi. Există mistere și mai apropiate de noi decât ne-am fi închipuit,
nu-i așa? Se întâlnesc toți la Polul Nord, la fostul pol adică. Eu voi rămâne martor
până la dispariția acestui univers. Nu mai plec nicăieri. Când
ne vom întâlni, am să-ți spun despre oameni.
Nemi îi zâmbi, se urcă în nava lui și, uitându-se pentru
ultima dată în această viață spre trecutul său, o întoarse și
dispăru în nord.
Andrei făcu același lucru, numai că el zbură către Sedna pentru
a asista la ultime momente ale unei stele din care s-a născut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile indecente vor fi șterse.
Mulțumesc.