ÎN OGLINDĂ - 5

 Cam jumătate de an de lucru intens i-a luat lui Goku să se obișnuiască în noua slujbă pe care o avea de realizat și să ajungă cu adevărat la sufletul săgetătorilor. Dar răzbi, și atunci se deschise un nou univers nu numai pentru el, ci și pentru miliardele de oameni de pe planeta lui natală.

 Săgetătorii trăiau într-o civilizație asemănătoare celei umane, de până la descoperirea posibilității de a manevra neutrinii. Era o civilizație atomică. Aașadar aparțineau unei civilizații atomice, moment prin care trecuse și umanitatea. Tocmai reușiseră să împartă atomul și se pregăteau de ieșirea în spațiu. Această civilizație cu totul nouă pentru umanitate nu cunoștea arme. Era fascinant să vezi cum se înțelegeau între ei și cum istoria lor era un șirag nesfârșit de evoluție a artei, a științelor, mai ales a celor cărora noi le spunem umaniste, a grădinăritului și a creșterii animalelor. Acestea din urmă, adică animalele, îi înconjurau pe săgetători și, din câte înțelegea Goku, erau ca niște frați pentru ei. Cu toate acestea, umanoizii erau specia dominantă pe planetă și, se pare, celelalte specii știau asta. Deși acceptau că sunt cei mai inteligenți dintre toate viețuitoarele de pe acea planetă, nu le tratau decât cu respect, și, se pare, nimeni nu mâncase vreodată carnea vreunui animal. Era un paradis în care cu toții trăiau în armonie, cu excepția faptului că umanoizii au dezvoltat arhitectura, una complicată, de altfel, și tehnologia. Dacă arhitectura a evoluat de-a lungul a câtorva zeci de mii de ani (de când s-or fi dat și ei jos din copacul lor, asta dacă nu i-o fi făcut și pe ei vreun dumnezeu) tehnologia, mai ales cea legată de particulele atomice, era foarte nouă. De un secol și ceva oamenii lor de știință căpătaseră o nouă trăsătură de caracter, și anume ambiția. Era ultima tendință în materie de emisiuni pe planeta lor.

 Astfel, unii aveau ambiția de a merge dincolo de atom, să descopere ce se află după el, ce altceva mai mic ar putea descoperi. Alții doreau să exploreze până la epuizare tema atomului și să valorifice orice s-ar fi putut valorifica din această chestiune. Au apărut idei legate de vehicule atomice care să-i propulseze în spațiul cosmic în care ei erau foarte siguri că trebuie să fie ființe cu care se puteau înțelege. Echipa care dorea explorarea până la capăt a problemei după care să se treacă mai în profunzime era de părere că trebuie s-o ia mai ușor și să lase evoluția să-și vadă de treaba ei. Să depună tot efortul de care erau capabili, dar să nu exagereze forțând nota unei dimensiuni care era practic foarte nouă pentru ei.

ÎN OGLINDĂ - 4

 Canalele de știri erau tot timpul la ușa lui, dar în contractul pe care deja îl semnase cu ONU se stipulse că nu avea voie să divulge nimănui ceea ce înțelegea el din transmisie. Doar lor și nimănui altcuiva, până va ajunge pe stație.

 Din câte vedea el, civilizația aceasta era în mare măsură ca a noastră. Aveau prognoze meteo, emisiuni informative, mondene, ba chiar și culinare. În plus, se pare că și ei aveau, ca și oamenii, un cult al morții, la ei fiind un pic mai exagerat decât la noi, fiindcă aveau din când în când și câte o emisiune cu caracter funerar extrem de detaliată. Ceremoniile erau, se pare, ale unor personalități, locale sau nu, asta nu mai știa.

 Imediat după absolvirea facultății, nava îl aștepta să-l transporte către stația din Norul lui Oort. Văzuse imagini vechi cu norul de când ajunsese acolo cea mai veche dintre sonde posibile, New Horizons, și care făcuse și poze. De atunci, oamenii au știut la ce să se aștepte de la acel colț al sistemului și au trimis destul de multe misiuni pentru a elucida măcar o parte din mistere.

 În plus, Goku nu era un tip care să fie impresionat ușor. Avusese o copilărie grea, cu lipsă de afectivitate din cauza absenței părinților care au ales calea tradițională japoneză de a se retrage din viață, lăsându-l în grija statului. Cu toate acestea, când urcă în nava care urma să-l ducă către o destinație atât de îndepărtată, era de-a dreptul emoționat. Luase totul parcă prea ușor până atunci. Știa ce avea să urmeze, desigur, dar până nu se văzu cu adevărat în navă, nu-și dăduse seama că totul era real. Urma să lase planeta în urmă, la o distanță la care prea puțini oameni ajunseseră pentru ca să mai pornească și el acolo.

 Au călătorit mai bine de doi ani, dar, când au ajuns la stație, și-a dat seama că pozele pe care le-a văzut el despre stație și interiorul ei nu erau nici pe departe fidele. Stația era foarte mare pentru doar două persoane și dispunea de tot confortul. Spațiul interior era generos și inginerii terrani au făcut tot posibilul să dezvolte o gravitație artificială printr-o podea care accelera toți atomii spre ea într-un mod elegant. Nu se simțea că sunt în spațiu.

 Pe Goku l-a interesat în primul rând însă consola lui de lucru, locul unde avea să-și petreacă cu siguranță următorii ani, deși nu știa nici el prea bine câți urmau a fi. Era un pupitru cu monitorul direct în fereastra care dădea spre exteriorul sistemului solar, spre aglomerarea de rocă și gheață din Norul lui Oort, spre toate acele planete alungate de Soare ca de un tată care nu vrea să recunoască decât copiii legitimi. Monitorul putea fi făcut să dispară foarte ușor sau putea să funcționeze în tandem cu fereastra. Computerele erau de ultimă generație, capabile prin procesoarele care comunicau cu cel de după urechea lui Goku să citească gânduri, astfel încât să nu mai piardă timpul cu scrisul. Textul, cel pe care spera să-l traducă din ce în ce mai bine, se afișa pe un ecran pentru a fi corectat, apoi era atașat semnalului care, la rândul său, era amplificat să ajungă pe Pământ în același timp cu semnalul original. În acest fel, pământenii puteau să vadă varianta cu sau fără subtitrare.