Se așternuse liniștea peste stație de data aceasta. De fapt, lui Goku
doar acum i se părea că se așternuse liniștea peste stație, deși
rămăsese singur de mai bine de trei luni de zile pământești
numărate. Nu avusese timp să-și permită vreun moment de introspecție,
vreun moment de liniște în care să stea numai el cu el însuși,
cu gândurile sale. Fusese ocupat cu munca. Atât de ocupat, încât
nu apuca decât să muncească și să doarmă, iar somnul era redus
la câteva ore pe noapte. De mâncat, mânca extrem de puțin. Nu-l
mai interesa ce conțineau pachetele cu rații, atâta timp cât îi
aduceau necesarul de calorii. Important pentru el era munca la care
s-a angajat și pe care o dorea realizată într-un mod cât mai bun
și mai corect. De când venise pe stație avusese ajutor, dar acum
volumul se redusese, iar partenerul lui de lucru s-a retras pe Terra,
așa cum fusese convenția la semnarea contractului. Cel care va
părăsi stația primul, în cazul în care se va reduce din volumul
de muncă, va fi cel care are o familie, adică, în cazul de față,
Victor, cel care ava o familie.
Goku
nu avea familie, și nici nu se gândise vreodată să aibă vreuna.
Dorise de când se știa să evadeze din chingile pe care i le
impunea specia în care avusese neșansa, spunea el, să se nască.
El însuși era totuși un paradox chiar și pentru el, pentru că,
deși oamenii îi displăceau în mod evident, literatura în care
descoperea omul, drama umană în cele mai pure forme, îl atrăgea
inexorabil. Desigur că se descoperea pe sine în toate aceste
variante de personaje pe care le studiase la facultatea sa, dar cel
mai mult, înțelesese el, îi plăcea să le dea o formă prin
traducerile pe care le făcea. Avea un talent deosebit la a înțelege
limbile străine, chiar și pe cele cu care nu mai venise niciodată
în contact. Înțelegea ceea ce dorea să spună ființa din fața
lui. De fapt, a înțelege era cam puțin spus. El simțea cealaltă
ființă și, în mod natural, avea acces la sufletul ei. Nu rămânea
decât să transpună în cuvinte pentru ca și alții să înțeleagă
ceea ce el simțea.
Acest
talent i-a fost pus în valoare de un profesor de la Universitatea
din Tokyo, cel care l-a luat sub aripa sa și l-a recomandat unui
înalt oficial ONU care a înțeles, la rândul său, că un asemenea talent este
inestimabil în relațiile diplomatice care urmăreau formarea unui
guvern internațional.
Dar,
chiar când era în ultimul an de facultate, se produsese un
eveniment crucial, care plasase lumea într-o paradigmă în care nu
se mai aflase. Desigur, oamenii de știință încercaseră de secole
bune să ia legătura cu ființe de pe altă planetă. Încercaseră
frecvențele radio la început, apoi trecuseră la comunicarea prin
laser și la subspațiul care tocmai era pus în valoare de douăzeci și cinci de ani. Descoperiseră, cu telescoapele
care erau acum în afara sistemului solar, mii de planete pe care
s-ar fi putut dezvolta viața. Dar totul fusese în zadar. Umanitatea
era înconjurată de o tăcere asupra căreia se făceau fel de fel
de speculații care mai de care mai abracadabrante. Nimeni nu
înțelegea de ce universul nu răspunde la chemările care
începuseră cu patru sute de ani în ură, când sondele Voyager
părăsiseră sistemul solar.