- Aproape cât
o gaură neagră, spuse Pi.
- Trebuie să
facem ceva.
- Mai
trimitem o cometă și punem ceva în loc.
- Punem în
loc mamiferele. Ele sunt mai mici și puțină hrană le va fi de
ajuns. În plus, sunt singurele din regnul animal capabile să
dezvolte vreo urmă de spiritualitate care să ducă la
materializarea propriilor dorințe.
- Să le dăm
o șansă, iar dacă nu va merge...
- Mai
trimitem o cometă sau un asteroid.
Acum,
ce să mai spun și cu afacerea asta? Eu cred că cei doi au
dezinformat analele istoriei, dar e dreptul lor s-o facă. Istoria e
scrisă de cei puternici, veți spune. Și ei chiar sunt puternici.
Atotputernicie, în toată regula. Și nu fictivă. Regula, adică. Eu unul sunt
convins că ne ascund ceva.
Prima
cometă a ratat ținta, pentru că cei doi nu credeau că
dinozaurii chiar nu au nicio preocupare dincolo de hrană. A doua
însă a fost trimisă cu hotărâre direct spre locul unde erau cei
mai mulți. Cerul s-a luminat deodată și toată suflarea de pe
Terra și-a îndreptat privirea spre acea lumină. Conștiința
planetei, prin cei doi, a început să vibreze. Fiecare atom simțea
asta, dar ceva le spunea mamiferelor să stea liniștite. Bineînțeles
că și din numărul lor au pierit poate mai multe decât se
intenționase, iluzia cu liniștea fiind un surogat cu gust tanatic. Dar au supraviețuit cele mai puternice care au răzbit apoi în
negura care s-a așternut pe Pământ. O nouă eră începea. Cea
dominată de mamifere.
Și ce epocă minunată a fost pentru Pi și Ip! Fiecare zi și
noapte de pe acest sol era fascinant pentru ei. Nu s-au înșelat.
Mamiferele aveau potențial. Totul depindea numai de cum avea să fie
folosit pe această planetă. Celelalte nu intră în sfera noastră
de interes, după cum sper că n-ați uitat, chiar dacă și acolo se
întâmplau lucruri la fel de minunate. Dar de istoria lor se ocupă
un altul ca mine pe vreun continent de-al lor.
Mamiferelor
acestora le-a luat foarte mult timp în ani tereștri pentru a
evolua. Dar au făcut-o. De fiecare dată ajutați într-un fel sau
altul de Pi și Ip. S-au divizat în specii, subspecii, iar o ramură
a lor a urcat în copaci, unde își duceau viața într-un dolce
far niente pe care cei doi îl
gustau nespus prin ei. Se mai legănau pe coadă, mai culegeau o
banană, se puriceau în bătaia razelor binefăcătoare ale
soarelui, căscau leneș și dormeau până oboseau de atâta somn.
Când se trezeau, cei doi simțeau în aceste ființe ceva nou. O
agitație interioară care nu putea să fie decât de natură
intelectuală. La nivelul lor, desigur. Dar pentru Pi și Ip era ceva
cu totul nou. Nicio vietate de pe această planetă nu mai simțise
agitație din cauza unei neliniști incomprehensibile. În niciun
moment al zilei. Cert este că maimuțele nu știau dacă să se
simtă bine sau nu atunci când se trezeau. Aveau o idee de gând
care dispărea repede, dar erau din ce în ce mai conștiente, cam
așa ca noi, până când, într-o zi, s-au decis să nu mai
lenevească în copac și să exploreze lumea. A fost un pas imens
pentru toate vietățile de pe Terra și un triumf al rațiunii. Dacă
vă este rușine cu faptul că inteligența noastră își trage seva
din lene, n-am ce să vă fac. Și, la drept vorbind, nici
dumneavoastră nu prea aveți ce face în această privință.
Maimuțele înțelegeau riscul și erau gata să și-l asume.
Curiozitatea a fost ceva spontan atât pentru Ip și Pi, cât și
pentru maimuțe. Nu vă ascund faptul că, văzând că maimuțele au
stomac, nu gaură neagră, cuplul nostru a hotărât să le acorde
cele mai multe șanse și să riște mai mult cu ele în jocul lor
de-a viața.
Și așa a
început marea epopee a omului. S-au gândit că leneviseră prea
mult pe o singură creangă și au coborât. Sistemul solar s-a
învârtit de foarte multe ori prin galaxie și galaxia prin univers
până când oamenii au început să folosească ustensile. (Bine, și maimuțele o fac și nu numai ele, dar aici e vorba despre oameni.) Mai întâi
au rămas în grupuri compacte și au populat peșterile. Fructele nu
mai erau principala hrană, ci au început a se orienta și către
mamifere mai mici, către pești, iar apoi au trecut la mamifere mai
mari și au început cu adevărat să vâneze. Și, fiindcă lor le
plăceau aceste ființe mai mult decât acestea se plăceau pe ele,
deși e cam una și aceeași, au întărit vechea lege ca orice gând,
dar gând cu adevărat, de care aceste mamifere erau capabile acum,
să devină realitate. Întocmai așa cum s-a întâmplat și cu
jocul lor. Acum au transferat latura lor ludică întregii creații.