Faceți căutări pe acest blog

marți, 3 decembrie 2019

O CONTRAISTORIE A UNIVERSULUI CUNOSCUT ȘI NECUNOSCUT - 3


 - Aproape cât o gaură neagră, spuse Pi.
 - Trebuie să facem ceva.
 - Mai trimitem o cometă și punem ceva în loc.
 - Punem în loc mamiferele. Ele sunt mai mici și puțină hrană le va fi de ajuns. În plus, sunt singurele din regnul animal capabile să dezvolte vreo urmă de spiritualitate care să ducă la materializarea propriilor dorințe.
 - Să le dăm o șansă, iar dacă nu va merge...
 - Mai trimitem o cometă sau un asteroid.
 Acum, ce să mai spun și cu afacerea asta? Eu cred că cei doi au dezinformat analele istoriei, dar e dreptul lor s-o facă. Istoria e scrisă de cei puternici, veți spune. Și ei chiar sunt puternici. Atotputernicie, în toată regula. Și nu fictivă. Regula, adică. Eu unul sunt convins că ne ascund ceva.
 Prima cometă a ratat ținta, pentru că cei doi nu credeau că dinozaurii chiar nu au nicio preocupare dincolo de hrană. A doua însă a fost trimisă cu hotărâre direct spre locul unde erau cei mai mulți. Cerul s-a luminat deodată și toată suflarea de pe Terra și-a îndreptat privirea spre acea lumină. Conștiința planetei, prin cei doi, a început să vibreze. Fiecare atom simțea asta, dar ceva le spunea mamiferelor să stea liniștite. Bineînțeles că și din numărul lor au pierit poate mai multe decât se intenționase, iluzia cu liniștea fiind un surogat cu gust tanatic. Dar au supraviețuit cele mai puternice care au răzbit apoi în negura care s-a așternut pe Pământ. O nouă eră începea. Cea dominată de mamifere. Și ce epocă minunată a fost pentru Pi și Ip! Fiecare zi și noapte de pe acest sol era fascinant pentru ei. Nu s-au înșelat. Mamiferele aveau potențial. Totul depindea numai de cum avea să fie folosit pe această planetă. Celelalte nu intră în sfera noastră de interes, după cum sper că n-ați uitat, chiar dacă și acolo se întâmplau lucruri la fel de minunate. Dar de istoria lor se ocupă un altul ca mine pe vreun continent de-al lor.
 Mamiferelor acestora le-a luat foarte mult timp în ani tereștri pentru a evolua. Dar au făcut-o. De fiecare dată ajutați într-un fel sau altul de Pi și Ip. S-au divizat în specii, subspecii, iar o ramură a lor a urcat în copaci, unde își duceau viața într-un dolce far niente pe care cei doi îl gustau nespus prin ei. Se mai legănau pe coadă, mai culegeau o banană, se puriceau în bătaia razelor binefăcătoare ale soarelui, căscau leneș și dormeau până oboseau de atâta somn. Când se trezeau, cei doi simțeau în aceste ființe ceva nou. O agitație interioară care nu putea să fie decât de natură intelectuală. La nivelul lor, desigur. Dar pentru Pi și Ip era ceva cu totul nou. Nicio vietate de pe această planetă nu mai simțise agitație din cauza unei neliniști incomprehensibile. În niciun moment al zilei. Cert este că maimuțele nu știau dacă să se simtă bine sau nu atunci când se trezeau. Aveau o idee de gând care dispărea repede, dar erau din ce în ce mai conștiente, cam așa ca noi, până când, într-o zi, s-au decis să nu mai lenevească în copac și să exploreze lumea. A fost un pas imens pentru toate vietățile de pe Terra și un triumf al rațiunii. Dacă vă este rușine cu faptul că inteligența noastră își trage seva din lene, n-am ce să vă fac. Și, la drept vorbind, nici dumneavoastră nu prea aveți ce face în această privință. Maimuțele înțelegeau riscul și erau gata să și-l asume. Curiozitatea a fost ceva spontan atât pentru Ip și Pi, cât și pentru maimuțe. Nu vă ascund faptul că, văzând că maimuțele au stomac, nu gaură neagră, cuplul nostru a hotărât să le acorde cele mai multe șanse și să riște mai mult cu ele în jocul lor de-a viața.
 Și așa a început marea epopee a omului. S-au gândit că leneviseră prea mult pe o singură creangă și au coborât. Sistemul solar s-a învârtit de foarte multe ori prin galaxie și galaxia prin univers până când oamenii au început să folosească ustensile. (Bine, și maimuțele o fac și nu numai ele, dar aici e vorba despre oameni.) Mai întâi au rămas în grupuri compacte și au populat peșterile. Fructele nu mai erau principala hrană, ci au început a se orienta și către mamifere mai mici, către pești, iar apoi au trecut la mamifere mai mari și au început cu adevărat să vâneze. Și, fiindcă lor le plăceau aceste ființe mai mult decât acestea se plăceau pe ele, deși e cam una și aceeași, au întărit vechea lege ca orice gând, dar gând cu adevărat, de care aceste mamifere erau capabile acum, să devină realitate. Întocmai așa cum s-a întâmplat și cu jocul lor. Acum au transferat latura lor ludică întregii creații.


sâmbătă, 12 octombrie 2019

O CONTRAISTORIE A UNIVERSULUI CUNOSCUT ȘI NECUNOSCUT - 2


 Să nu credeți că am reprodus întocmai ceea ce au discutat ei. Nu a fost o discuție propriu-zisă, ca între doi oameni, ci a fost mai degrabă ca o lumină care i-a străbătut așa cum se întâmpla de fiecare dată când mai aveau câte o idee grozavă. O lumină ce trece prin două puncte mai mici decât diminutivul celui mai mic lucru pe care noi, ființele materiale, îl cunoaștem. Închipuiți-vă ceva inexplicabil și de neînchipuit, dacă puteți. Ei, de acolo a început totul.

 Au pus detaliile la punct. Toate detaliile pe care dumneavoastră le vedeți sau nu în acest univers. Desigur că sunt multe care așteaptă să fie descoperite, iar altele care nu vor fi niciodată descoperite. Unele nici nu au apărut încă. Farmecul jocului s-ar spulbera dacă anumite tehnici ne-ar fi cunoscute, nu-i așa ? Ei însă le-au cunoscut pe toate instantaneu atunci când au început jocul. Nimic nu le scăpă.
 Așa că la întrebarea de veacuri a oamenilor dacă există viață în afara Terrei, pe Marte, eventual, aflați că răspunsul era și este chiar sub nasul nostru. Sau, în fine, ceva mai sus de apexul nasului nostru. Desigur că există viață și pe Marte, fiecare firicel de pe planeta roșie este locuit de Pi și de Ip în același timp. Marte însăși este ființată de ei în același timp. Tot ce este în spațiul interstelar este Ip și Pi în același timp. Nu, nu există vid în univers. Vidul este un concept inventat de oameni care nu are nicio bază universalo-logică, ca să spun așa.
 Pământul e o planetă ca oricare alta în univers. Ne vom ocupa de ea în această prea scurtă istorie, pentru că istoria universului se oglindește perfect în apele oceanului planetar de pe Terra. Diferențele specifice sunt futilități hermeneutice în acest caz.
 Știți povestea: pământul s-a format din pulbere de stele, iar stelele la fel. Aiurea! Chiar așa?! Păi, ce v-am spus mai înainte, ha?! Ip și Pi le-au făcut. Da, continentele s-au despărțit și viața a evoluat pe această planetă așa cum trebuia să se și întâmple. Terra a fost însămânțată de către Ip și Pi printr-o cometă, și ori de câte ori doreau să mai schimbe ceva în acest sistem solar și pe această planetă, mai trimiteau câte o cometă sau însămânțau un asteroid cu care mai provocau câte o calamitate naturală. Astfel, au apărut plantele și bacteriile din apă și ulterior unicelularele și pluricelularele. Aceste organisme le-au plăcut atât de mult, încât au hotărât că trebuie să se dezvolte mult mai mult decât plantele care au fost de la început viața cu cel mai înalt grad de înțelepciune de pe planetă. Gândiți-vă bine acum și veți vedea că nu aveți mijloc de a nega această aserțiune. Până vor reuși cele două tipuri de ființe să comunice între ele, va mai curge multă cerneală pe marginea și mai ales în centrul tomurilor științifice. Până atunci, ele coexistă într-o armonie care rareori a fost periclitată și niciodată întreruptă. Animalele, căci așa le vom spune, chiar dacă sunt dintr-o celulă sau mai multe, au evoluat nestingherite miliarde de ani și fiecare dintre ele avea conștiință așa cum o am eu sau o aveți dumneavoastră. Sau poate nu chiar ca mine... sau ca dumneavoastră. Dacă nu vă vine să credeți, aflați că tot ceea ce este material în acest univers este dominat de conștiință într-un fel sau altul, dar de aceeași intensitate la niveluri diferite. O piatră are conștiința ei de piatră care este la fel de intensă așa cum este conștiința omului. Ce vi se pare ciudat în asta? Dacă nu mă credeți, întrebați-l pe Pi sau pe Ip atunci când vă veți întâlni cu ei.
 Animalele acestea au început să umple pământul și să-l stăpânească. Dar celulele dintr-un organist au evoluat în așa hal, încât au creat organisme extrem de complexe și de mari care acum populau Pământul și, în lupta lor de a exista, se războiau între ele.
 Vi-i prezint pe dinozauri. Ei sunt, da! Niște ditamai ființele prin care Ip și Pi se simțeau veseli în jocul lor de-a existența. Erau niște minuni de ființe. Populau toată planeta și o dominau chiar. Erau mari, frumoase, puternice și oarecum inteligente pentru nivelul lor, mai ales cele care mâncau pe celelalte. N-aveau încotro. Trebuiau să gândească la felul în care să-și procure hrana. Lor nu le creștea mâncarea în copaci sau pe jos. Problema cu ei era că mai tot timpul erau hămesiți și nu-i preocupa decât burta. Iar felul lor principal fugea mereu când îi vedea. Ce viață mai era și asta?! Până la urmă, ce puteau face și ei? Cel mai grav era însă faptul legea care trebuia să le materializeze gândurile nu se manifesta decât în limitele nevoilor lor biologice și atât. Burta chiar că le era mare!