Andrei
locuia singur în vila lui de la marginea Antarcticii. O făcea de
câțiva ani, de când se hotărâse să intre în acest proiect de
supraveghere mondială. Reușise să devină omul de încredere al
celui de-al doilea președinte de culoare al Statelor Unite ale
Americii. După primul, dezamăgirea fu atât de profundă, gândea
Andrei, încât cea mai mare putere de pe planetă nu a mai vrut
experimente de acest gen vreme de foarte multe secole. Înțelesese
de la început în ce consta tot acest efort al multor națiuni de a
supraveghea alte națiuni. Invocata luptă împotriva răului nu era
decât una pentru menținerea lui. Astfel de antene, ca cea de aici,
din Antarctica, de la Polul Sud, nu erau altceva decât mijloace de a
crea un câmp care să mențină trează...
-
Nu ai să miști niciun mușchi, domnule Andrei, îi vorbi din
spatele său cineva care ține o sabie de foc în dreptul gâtului
său.
Maria
se făcu văzută în fața nemuritorului și-i spuse:
-
Nu-ți face griji, și-i făcu sem lui Alex să nu fie atât de convingător. Venim în numele celui fără nume. Știm că
niciun rău nu ți se poate face, iar noi nu suntem de asta aici. Am
venit să-ți facem un bine... sau să-l facem împreună.
Andrei
deschise gura să articuleze niște cuvinte, dar Maria i-o luă
înainte:
-
De ceea ce vei spune depinde viitorul lor.
-
Vladimir, de la Polul Nord, a fost recrutat de către mine, spuse Andrei. Dintre
ceilalți patru, numai unul are dubii, restul nu-s pământeni.
-
Și de ce voi trei sunteți? întrebă Alex, lăsând în jos sabia
de foc.
-
Pentru mine a insistat președintele Statelor Unite. Nu mai contează
de ce. A fost un serviciu făcut tocmai pentru a intra aici. Pentru
ceilalți cinci Vaticanul nu a știut ce face, cel puțin nu
în privința lui Vladimir.
