Poate că vecinătatea nu este un criteriu de pătrundere în spațiul
lor. Poate că accesul în universul lor v-ar transforma în ceea ce
ei nu doresc. Poate v-ar oferi acces la ceea ce ei țin cel mai mult
sau poate pur și simplu nu au voie nici ei. Or fi având niște
restricții care le sunt impuse din cu totul alt univers.
N-am auzit să mai existe alt univers în afară de acestea trei pe care
le cunoaștem.
N-ai de unde să știi.
Intuiția noastră nu greșește. Te înșeli.
A noastră o face de foarte multe ori. De aceea eu sunt mult mai
sceptic decât voi. Avem niște cărți în istoria planetei noastre
care spun că ar exista cel puțin șapte universuri care se
întrepătrund.
Eu nu știam ce sunt acelea „cărți” până nu am luat contact cu tine.
Noi nu avem așa ceva în universul nostru pentru că nu este nevoie.
Informația se transmite ușor de la o ființă la alta. Cronicile
noastre sunt accesibile oricui și oricând ar dori să știe ceva.
Cartea mi se pare demnă de un univers mult prea material. Ca al
vostru. Recunosc însă faptul că ați descoperit o metodă destul
de elegantă pentru a transmite informațiile din generație în
generație, de vreme ce alt mijloc nu v-a fost pus la dispoziție.
Când veți fi evoluat ca noi, nevoia unui astfel de mijloc primitiv
va fi dispărut de la sine.
Foarte puțini din universul nostru au aceste capacități despre care îmi
spui tu aici. Adică vreau să spun că sunt chiar puțini. Vreo
câteva mii din câte cunosc eu. Nu mai mult. Și nu la nivelul la
care ați ajuns voi. Eu însumi am experimentat asemenea... trăiri, să
le zic, dar nimic mai mult decât ca niște episoade ale unei boli
închipuite.
Nemi îi dădu voie lui Iștar să acceseze acele cămăruțe ale memoriei
în care ținea amintirea legăturii lui cu bunicul care se fla atât
de departe. Ființa Iștar fu extrem de impresionată de aceste
calități pe care se se părea că Nemi nu le-a cultivat îndeajuns.
Nicio altă ființă din universul său nu avusese capacitatea de a
intra în legătură cu vreo altă ființă din alt univers. Cei care
comunicau cu udefijii erau udefijii înșiși dedublați și cărora
li s-a permis să treacă dincolo. În fond, nu comunicau decât cu
propria lor persoană. Ei nu puteau face așa ceva. Trebuia ca ambii
să fie în aceeași dimensiune ca să se poată realiza un contact
între ei. Ceea ce experimentase Nemi era ceva inedit și tulburător în același timp pentru el. Începuse să-și dea seama că poate
tot raftul cu ceea ce cunoștea el trebuia puțin șters de un praf
al unei ignoranțe despre care nu avea cum să se știe capabil.
Pentru cei din universul vecin, tot ceea ce știau ei nu era pus la
îndoială niciodată. Foarte puțini o făcuseră și aceia nu mai
erau în viață acum. Pe ființele vii care populau cândva acest
univers, după cum constata Nemi, nimeni și nimic nu le putea
convinge de contrariul ideilor lor. Erau foarte adânc implementate,
iar ceea ce gândea Nemi despre acest fapt i se părea lui Iștar
demn de o compasiune pe care trebuie să o aibă o ființă net
superioară față de una mult inferioară. Pe Nemi această atitudine nu
îl deranja câtuși de puțin. Își dădea seama de superioritatea
acestei ființe, dar putea citi în atitudinea ei și un rând de
obtuzitate pe care nu și-o putea explica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile indecente vor fi șterse.
Mulțumesc.