Nu, îi șopti vocea în grija căreia intrase acum, aici tot universul
nostru tinde să devină o singură ființă conștientă de sine.
Foarte puține dintre ființe care mai sunt în univers nu au fost
asimilate, și asta pentru că au evoluat extrem de lent. S-au opus
eoni întregi acestui tip de emancipare, doar pentru că au fost
captivi unor concepții din limitele cărora nu doreau să evadeze.
Când și aceștia vor fi fost emancipați, universul nostru va fi
închis celorlalte universuri și următorul stadiu este evoluția
universului vostru. La voi cum este? Există multe ființe care se
opun evoluției naturale? Mai avem mult de așteptat?
Totul îi suna ciudat lui Nemi, ca dintr-o carte veche, și foarte complicat, cu multe goluri pe care nu le putea umple, dar se gândi cu tristețe la rasa umană. Era prima piedică pe care o
vedea în evoluția propriului univers, dacă era așa cum spunea acea voce, dar era convins că nu era
singura. Ca oamenii mai existau nenumărate specii în universul lui
care se opuneau cu și mai mare înverșunare oricărei urme de
evoluție. O habotnicie ideatică a propriei ignoranțe și a
dorinței de putere. Era tara care caracteriza universul său.
Fiecare ființă nădăjduia să o domine pe cea de lângă el.
Singura excepție pe care o cunoștea Nemi erau udefijii. Aceștia
văzuseră într-adevăr altceva.
Deci mai e o șansă ca lucrurile să se petreacă mai repede decât poate
bănuiți dumneavoastră, îi spuse entitatea. Mai devreme sau mai
târziu, emanciparea va avea loc și odată cu ea, toate ființele
universului vor fi luate de valul spiritualității unite cu o
materialitate fără precedent.
Desigur că vorbea din experiență, cugetă Nemi. Altfel, nici nu are cum să
fie. Speranța că așa se va întâmpla era una dintre constantele
din toate universurile, se pare. Dar nu era chiar așa. Era certitudinea
unui spirit care știa foarte bine că limitele pot fi depășite
chiar și atunci când nici nu-ți propui să o faci.
Și universul nostru a fost cândva ca al dumneavoastră, dar în momentul de față
nu mai poate fi străbătut așa cum se întâmplă încă în cel
din care veniți. Există alte straturi prin care se mai poate
circula convențional, dar nu-i acesta. Vom intra într-unul imediat ce
vom fi ajuns la nava noastră. Acolo, pe ea, v-am pregătit un avatar
pe care îl veți putea locui pentru a vă fi mai comod. În această
dimensiune însă, nu puteți călători decât într-un alt corp.
Da, așa și este. Suntem una și aceeași ființă acum. Să știți
că la noi este o practică destul de comună. Avem câțiva
nemuritori care vin chiar și din universuri mult mai îndepărtate
decât al dumneavoastră care ne este vecin, deși toți sunt din al
dumneavoastră și oameni. (Asta este ceva nou, gândi Nemi, ceva ce nu știam.) Poate că și eu aș face-o, continuă ființa. În fond,
este un timp pe care merită să-l trăiești. Nu toate spiritele se
pot bucura de o prezență materială în aceste clipe. Dar știu că
nu vă interesează astfel de realități și că aveți o fobie de a
părăsi propriile cunoștințe. Aveți și de ce. Să știți că
mulți nemuritori se tem de moarte. Este paradoxal, da, dar este și
atavic. Moartea este ceva cu totul și cu totul misterios pentru
dumneavoastră, iar nouă ne este interzis să dezvăluim chiar și
cea mai neînsemnată parte din acest mister.
Părăsirea corpului nu avea nimic din experiența morții așa cum
și-o închipuia el. Acum, misterul chiar că era și mai mare. Nu
experimentase încă moartea, deși era convins că trecerea prin
gaura neagră nu era altceva. Deci există mistere și mai mari decât
cele pe care le bănuiau ființele din universul său. După ceea ce
vedea și simțea în jurul său, își dădu seama că misterele
trebuie să fie nu numai adânci, ci și minunate. În acel moment îl
cuprinse o deznădejde și mai mare. Teama de necunoscutul care se
dovedea a fi mult mai profund devenise și mai intensă. La așa ceva
nu se așteptase niciodată. În toată viața lui lungă se temuse
de ceea ce credea că tocmai a depășit. Aflarea unui alt adevăr
începea să-l zdruncine și să-l macine. Cum se putea să existe
ceva la care omul, ființa nici să nu se fi gândit? Cum putea moartea să fie altceva decât era... considerată? Lucrurile
acestea erau mai mult decât intrigante. Erau incitante. Incitau la o
nouă cunoaștere. La o nouă organizare a valorilor și a tot ceea
ce știa Nemi. Sau mai degrabă a tot ceea ce nu cunoștea el.
Acest necunoscut trebuie reorganizat. Acest necunoscut trebuie
penetrat și cunoscut. Se pare că altă cale nu poate fi urmată în
aceste condiții. Aflarea adevărului că moartea nu este nici pe
departe ceea ce credea întreg universul răsturna toate
circumstanțele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile indecente vor fi șterse.
Mulțumesc.