ÎNTREABĂ DE BALDUR - Ultima

 După o lungă perioadă de așteptare, Candor văzu venind în același timp din dreapta pe Gabriel, iar din stânga pe Lucifer. Aceștia doi se salutară cu mai mult respect decât i-ar fi crezut în stare Candor și Gabriel i se adresă, spunându-i că ei doi au fost însărcinați să meargă pentru unele negocieri cu Baldur și că îl vor însoți în călătoria sa spre acesta, arătându-i calea.

 Astfel, pe tot parcursul drumului, Candor a pus întrebări și a aflat răspunsuri. Baldur fusese o căpetenie de oști extrem de puternică în ținutul său cu sute de ani în urmă, plin de viață și extrem de corect. Nu cunoștea frică și nu se supunea decât legii dreptății. Toți îi recunoșteau capacitatea de a conduce just un proces și-l apreciau pentru asta. Se mirau, în același timp, cum de un astfel de om nu are credință în Dumnezeu.

 O dată sau de două ori, unii apropiați l-au auzit spunând că singura lui credință este viața și că va refuza moartea chiar și atunci când aceasta va veni. Tuturor oștenilor săi care mureau în brațele lui le spunea că legea acestui pământ este extrem de crudă, că nimeni nu trebuie să moară și să-l aștepte dincolo, pentru că el va face dreptate. Obișnuia să spună că atunci când îi va suna ceasul, el va veni la ei și împreună vor distruge această lege a firii care spune că oamenii trebuie să moară. Va instaura o alta. Una a dreptății, spunea el, în care nimeni nu va mai fi nevoit să treacă prin acest chin, prin această umilință a pragului morții. Ființa omenească este mult prea nobilă pentru ca să fie înjosită în asemenea hal și chiar dacă toate forțele din univers i s-ar opune, el tot așa ar face, pentru că străfundurile ființei sale îi spun că judecata lui este cea corectă, și nu legea care domnește acum în lume. Lege pe care el o va schimba negreșit.

 - Și, de când mor oamenii dinainte și după moartea lui, Baldur recrutează suflete pentru armata cu care va schimba actuala lege, termină Lucifer în locul lui Gabriel. Mai așteaptă un singur ajutor, am aflat. Dar care să fie acela, nu credem că știm. Asemenea fapte nu trebuie să se întâmple, iar noi am fost trimiși de Dumnezeu să-l înduplecăm să renunțe la război. Aceste armate nu trebuie să se înfrunte, în plus, noi vom fi mult mai puternici decât armata în care vrei și tu, un umil oștean, să intri.

 - Faptul că vom fi înfrânți sau nu, nu cred să fi pe primul loc în preocupările lui Baldur, așa cum nu este nici pe primul loc între preocupările mele. Ca și mine, cei de acolo luptă contra ideii de moarte. Aceasta trebuie să dispară. Oamenii nu trebuie să sufere atât. Voi nu ați trecut prin spaimele morții. Nu ați simțit acea teamă teribilă de necunoscut în care legea voastră ne-a aruncat. Nu ați simțit nici hăul din sufletul celor pe care îi lăsăm în urmă. Voi nu ați simțit nimic. Cum ați putea vreodată să credeți că am avea dreptate?! Vă lipsește tocmai ceea nouă ne prisosește: această experiență teribilă prin care ne treceți în fiecare zi. Spaima de moarte este ceva cu care omul e obișnuit până ea apare. Și când apare, i-ați luat orice armă împotriva ei. Omul devine un nimic. Nu are cum să se apere, nu are la cine să strige. Nu are ce să facă... Doar nimic. Doar să sufere. Și ce suferință! Ce teribilă spaimă! Ce necunoscut! De neîndurat! Voi nu aveți cum să luptați de pe poziții egale cu armata noastră, fiindcă dreptatea nu e de partea voastră. Ați făcut o lege nedreaptă și poate că o știți și voi, de asta mergeți la negocieri. Dacă legea ar fi fost corectă, l-ați fi înfruntat pe Baldur cu tăria unei convingeri, dar așa, vă temeți. Simțiți și voi frica pe care o simte un om în fața unui inamic mai puternic.

 Nu și-au mai spus nimic până au ajuns în tabăra lui Baldur. Acolo au fost întâmpinați de străjerii taberei. Era un loc foarte aglomerat, dar în care domnea liniștea. Nimeni nu vorbea. Toți știau ce au de făcut. Miliarde de corturi se întindeau pe o câmpie imensă și nu erau numai oameni cu armele lor. Erau tot felul de ființe, unele nemaivăzute, ființe care refuzau această condiție și luptau în primul rând pentru semenii lor, pentru viitorii lor semeni care să nu se mai supună unei legi împotriva vieții.  Toți erau îngândurați și încruntați la cei trei care-și făceau drum printre ei către cortul lui Baldur.

 - Bun venit, Candor, ființă crescută de nemuritor!

 Cei doi însoțitori ai lui Candor se uitară foarte mirați la el, semn că până și lor anumite lucruri ale propriilor legi le rămân tăinuite.

 - Bine ai venit în armata noastră. Pe voi, ceilalți doi, vă primesc așa cum se cuvine a primi niște oaspeți. Știu de ce ați venit, dar cu acest oștean pe care l-ați adus cu voi, puterile noastre sunt gata să le înfrunte pe ale voastre.

 Gabriel și Lucifer se uitară din nou unul la celălalt. Au înțeles uluiți acum ceea ce nu putuseră pricepe mai devreme: armata lui Baldur devenise foarte puternică. Avea un ajutor pe care cei doi nu-l asimilau pe deplin, dar de care se temeau în egală măsură.

 - Dacă vreți, rămâneți și gustați din ospitalitatea noastră, iar dacă nu, mergeți la cel care v-a trimis și spuneți-i că a sosit ceasul. Baldur e pregătit. Baldur pornește la luptă.