Aprecia însă lecțiile de istorie pe care le lua sistematic de la Iștar.
Nici el nu înțelegea cum a ajuns universul lui să existe peste
universul lui Nemi, dar în rest cunoștea aproape fiecare colț prin
care treceau. Avea o memorie fantastică. Hiperspațiul prin care
circulau ei acum era populat, spunea Iștar, de unele ființe care nu
erau indigene. Nimeni nu știa de unde au venit, dar cert este că în
momentul când acest strat al universului lor a fost descoperit, ele
nu erau acolo. Nu aveau un loc stabil și păreau a fi foarte
prietenoase, dar nu s-a putut comunica direct cu ele nici până în
acest moment în care totul pare să se schimbe. De fiecare dată
când găseau vreo navă, o urmăreau foarte mult timp. Se
învârteau curioase în jurul ei, veneau la hublouri și se păreau
a se uita înăuntru și se adunau într-un număr foarte mare atunci
când și echipajul era numeros. Practic, venea câte o ființă
hiperspațială pentru fiecare ființă din navă.
Acest univers cunoscuse și el timpuri zbuciumate. Existaseră civilizații
care au înflorit și au dispărut. Au existat conflicte la nivel
planetar și intergalactic atât de puternice și de nocive, încât
nimeni nu s-a mai putut apropia de haloul acelor galaxii eoni
întregi. Dar, după această perioadă zbuciumată de timp, a urmat
o pace eternă. Toate ființele au ajuns la o înțelegere profundă
a naturii înconjurătoare și atunci universul lor a început să se
transforme ireversibil. Întunericul a început să dispară.
Ființele materiale și-au schimbat învelișul cu unul energetic.
Nimeni nu știa din ce cauză, dar aveau bănuiala că era de natură exterioară universului lor. Însă nimănui nu-i părea rău. Au început să hălăduiască
prin univers. Planetele au dispărut treptat, și stelele, la fel.
Procesele atomo-chimice care au început să aibă loc în spațiul
odată populat cu obiecte cosmice nu au mai permis practic apariția
întunericului. Toate s-au transformat, numai moartea nu. Iștar era
una dintre primele ființe care au început să se transforme din
ființă materială în una energetică. El spunea că mai are urme
de materie în el, dar Nemi nu a reușit să le detecteze în toți
acești cinci ani. Se spiritualizase mai mult decât își putea el
închipui. Cunoștințele acumulate se datorau și capacității de
simbioză a spiritelor. Practic, două sau mai multe spirite se
contopeau și deveneau unul singur. Astfel, se puteau perpetua până
la sfârșitul universului, când totul devenea un singur spirit și
o singură conștiință.
În câteva săptămâni urma să părăsească și acest univers pentru
a se aventura în celălalt, și mai mare, și mai interesant, și
mai plin de mistere. Cine știe prin ce experiențe va mai trece? Dar
un lucru început, trebuia terminat, iar el nu era unul care să fie prea încântat de experiențe noi sau cel puțin să le caute. Iștar nu avea să-l aștepte,
pentru că va trece extrem de mult timp până când Nemi se va
întoarce. Va fi cu certitudine cineva care-l va aștepta. Cineva ca
și Iștar care să-l ducă până la gaura neagră prin care a
venit. Din câte știa Iștar, totul era stabilit. Nava va fi aceeași
cu care călătorea acum poate, iar un tranzitor se va găsi
oricând. Pentru cei mai mulți era o adevărată plăcere să facă
acest lucru, pentru că universul lor le oferea destul de puține
experiențe acum, iar ei, spre deosebire de Nemi, căutau experiențe noi.