ÎNTREABĂ DE BALDUR - 4

 Nu recunoscu vocea care-i vorbea, poate pentru că nu era chiar voce, nici nu o putu atribui vreunei culori. În cele din urmă, undeva peste drum de casa fratelui său, văzu pe Gurda, bătrânul, care-i vorbea.

 - Până acum ar fi trebuit să vină câte un înger să ne arate ce am greșit și ce am făcut bine și să ne ducă în purgatoriu. În cele șapte ceruri. Undeva. Dar... nimic...

 - Bătrâne, ce bine că ne întâlnim! Nu credeam că mai este ceva dincolo de moarte.

 - Se pare că și eu m-am înșelat, flăcăule.

 - Poate trebuie să mai treacă puţin timp până să ne bage și pe noi în seamă cineva. Sau poate acesta este cursul lucrurilor aici.

 - De când ne-au băgat în mormânt, băiete, au trecut multe zile în lumea celor pe care i-am lăsat în urmă. Cineva trebuia să vină să ne călăuzească. Un înger, o rudă, un diavol, dar nu nimeni. Pentru fiecare, un înger, așa scrie la carte.

 - Realitatea de aici este cu totul alta, bătrâne, după cum se vede.

 A mai trecut, după spusele lui Gurda, multă vreme, cam vreo săptămână, până un înger a venit și i-a luat pe amândoi cu el. Au urcat spre cer într-o noapte senină și i-a lăsat la o răspântie de trei drumuri. N-au pus nicio întrebare.

 - Aici va veni altcineva care vă va spune pe care drum să apucați, în funcție de faptele pe care le-ați făcut. Până atunci, rămâneți...

 - Unde este Baldur? îl întrerupse Candor. Nu voi merge altundeva, ci numai la el.

 - Ce faci, băiete? interveni Gurda. Taci și fă ce ți se spune, încercă el o severitate părintească, iar vorbele îi răsunau de un anacronism acut pe care nimeni nu-l luă în seamă, afară de el însuși.

 Îngerul nu spunea nimic. A tăcut o vreme și i s-a adresat lui Gurda, spunându-i același lucru pe care l-a spus și adineauri, doar că i se adresă numai lui.

 - Dumneata, tinere Candor, zise apoi, faci cum crezi. E drept că este trist ca un suflet atât de tânăr să-și părăsească trupul, dar nu ni se cade nouă să punem la îndoială legea pe care Domnul nostru a lăsat-o în univers. Și nimeni nu ar trebui să i se împotrivească. Dar fiindcă totuși o faci...

 - Și nici nu mă răzgândesc!

 - Din nou... Dar fiindcă totuși o faci, e dreptul dumitale să-l întâlnești pe Baldur, doar că...

 - Deci există... Povestea hangiului era adevărată! Sunt atâtea lucruri pe care nu le-am crezut. Sunt atâtea cunoștințe pe care le-am refuzat.

 - Din păcate pentru noi toți, el există. Dacă totuși insişti să ajungi la el, așteaptă aici până vor veni un înger și un demon. Ei te vor însoți la Baldur.

 - Dumneata, bătrâne, după cum văd, nu vrei să umpli rândurile lui Baldur și bine faci. O vei lua pe drumul din mijloc până vei ajunge la purgatoriu. Acolo ți se va definitiva soarta.

 - Nu acolo este și Baldur? întrebă iute Candor. Așa am auzit.

 - Viața ți-a fost o luptă continuă, flăcăule. Calea pe care apuci acum nu te duce către altceva.

 - Sunt, totuși, hotărât.