Faceți căutări pe acest blog

luni, 26 iunie 2017

UN SFÂRȘIT ESTE ÎNTOTDEAUNA UN ÎNCEPUT - 2

 Știa prea bine unde se află. Sistemul acesta solar chiar se freca de marginea universului, însă călătoria care-l aștepta avea să înceapă în mijlocul galaxiei care găzduia acest univers. Undefijii erau unicii din această parte a universului capabili să transporte ființe din universul nostru în cel vecin prin gaura neagră care se afla în mijlocul galaxiei lor. Știa istoria lor pe de rost. Erau singura rasă din această galaxie extrem de îndepărtată de Calea Lactee capabilă de asemenea performanțe. Și asta nu era tot. Tehnologia pentru ei nu mai avea într-adevăr secrete dar ceea ce impresiona la ei erau capacitățile mentale. Erau cei mai buni telepați din acest colț de univers. Puteau foarte lesne să ia legătura cu omologii lor din celălalt univers. Cei care aveau să-l primească pe Nemi.
 Dar oricât ar fi vrut el să guste din entuziasmul udefijului, nu putea. În fond, călătoria aceasta nu era de plăcere. Auzise, ba chiar vorbise cu câțiva nemuritori din univers care erau înnebuniți după astfel de călătorii. Au mers în cinci sau șase universuri de când s-au născut, dar el considera că nu-i ajunge eternitatea să vadă acest univers. Și, și-o recunoștea fără menajamente, aici îi plăcea cel mai mult, deși nu mai fusese altundeva. Nu simțise niciodată vreo dorință lăuntrică de evaziune. Însă o datorie de onoare îl făcea să-și lase trupul în grija acestor ființe bizare și să plece într-o călătorie în care nu a mai fost niciodată.
 - Fiți pe pace, domnule, spuse udefijul simțindu-l abătut, vi se va face un instructaj telepatic înainte de a pătrunde în universul vecin.
 - Știu asta...
 - Va fi exact ca și cum veți fi fost acolo. Dar problema dumneavoastră e alta, nu-i așa?
 Ezită un moment, neștiind dacă să-i răspundă sau nu, dar, până la urmă, o făcu.
 - Din universul în care mă duc acum, am de trecut în altul în care se află persoana pe care o caut. Nu mă deranjează însă ce voi întâlni în fața mea. Mă îngrijorează că ceea ce las în urmă s-ar putea să nu mai fie când mă întorc.
 - Dar...
 - Capacitățile mele nu sunt nelimitate, așa cum foarte mulți cred despre mine. Eu nu am un statut special în toată această afacere numită existență pe care să mi-l fi dat... știi tu cine. Eu m-am născut cu această stare, astfel încât lipsa capacității de a mă mișca prin timp pentru mine este un handicap peste care nu pot trece sub nici o formă.
 Nu a mai intrat în detalii. În fond, viața unui nemuritor, fie el și cu limitele sale, nu este subiect de discuții futile în nicio epocă.
 - Fiți liniștit, domnule, spuse udefijul, discreția noastră este proverbială.

joi, 15 iunie 2017

UN SFÂRȘIT ESTE ÎNTOTDEAUNA UN ÎNCEPUT - 1

 Va trebui să treacă printr-o transformare ce nu-i făcea plăcere. Nu a fost atras niciodată să iasă din universul în care s-a născut. Forma pe care a luat-o la naștere i se părea forma pe care o are sufletul său. Erau aproape unul și același element, deși era pe deplin conștient că nu este decât o iluzie.
 Gândurile acestea nu-i dădeau pace lui Nemi. După ce că s-a pricopsit cu o viață veșnică, părinții lui au avut grijă să-l încarce și cu un caracter pe care el însuși îl suporta cu greu. Să nu poți să te suporți o veșnicie, se gândise cândva pe când părăsea sistemul solar în care apăruse. Dar, cu vremea, și avea din plin vreme, învățase să se simtă bine în propria lui piele, să se cunoască mai bine, să se descopere pe sine prin relația cu ceilalți. Ca orice nemuritor, iubea și el viața. Ba chiar ajunsese să o iubească mai cu patimă decât un muritor. Își dădea seama că până și acest univers va avea sfârșit, dar, cu toate acestea, în abisul infinit al ființei lui se auzea ecoul gândului că nu-i va ajunge o eternitate pentru a gusta din ceea ce are universul de oferit: subtilitate, diversitate, unicitate, dragoste, culori, mirosuri, ură, generozitate, mister. Asta credea însă până de curând. Acum era pe cale să piardă ceva foarte drag lui și nu știa dacă va mai avea puterea de a trăi, ca să spunem așa, după acest moment. Deși știa că se va lovi de această clipă, doar acum când se întâmpla, o trăia așa cum nu și-o imaginase niciodată.
 - Urcați în cabină, vă rog, domnule, îi spuse udefijul.
 Acești locutori îndepărtați ai universului au ceva din politețea exagerată a englezilor, gândi Nemi. Totuși e bine că politețea este încă o constantă în univers.
 - Va trebui să lăsați un număr de identificare la coborârea din cabină, domnule.
 - Desigur. Luați cartela. Și Nemi îi înmână o cartelă plastifiată cu un chip holografic biometric pe ea.
 - O veți recupera de la mine atunci când vă veți întoarce din terminal.
 - Dacă mă mai întorc de acolo de unde plec, spuse Nemi cu jumătate de gură.
 - N-ar trebui să vă pierdeți speranța, domnule. Tocmai dumneavoastră! adăugă udefijul afișând ceea ce lui Nemi i se păru a fi un surâs cu subînțeles.
 După o scurtă pauză în care se păru că ezită, ființa spuse:
 - Sunteți privilegiat, domnule. Nu mulți din universul nostru au ocazia de a călători în alt univers. Iar noi suntem onorați că asemenea posibilitate poate fi oferită numai de specia noastră. În fond, sistemul nostru solar e practic lipit de marginea universului.
 - Așa o fi, domnule, spuse Nemi băgându-și portofelul înapoi în geantă și încercând și el să fie la fel de politicos.