Fu
prăpastie ? Genune ? Fu noian întins de apă ?
N-a
fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă,
Căci
era un întuneric ca o mare făr-o rază,[...]
Dar
deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur.
M.
Eminescu, Scrisoarea I
Dar, de fapt, nu
era un singur punct, ci erau două, și nu erau puncte. Stăteau în
întuneric, dacă ar fi fost să privim cu ochii noștri umani. Numai
că nu aveam cum. Nici nu existam și nici nu vom fi existat decât
peste câteva miliarde de ani. Desigur, în eternul în care cele
două elemente, pentru că, vă repet, nu erau puncte, ființau, eram
în stadiul de proiect, dar nici ele nu știau exact ce le va rezerva
viitorul în celula aceasta de timp pe care și-o propuneau.
Și, fiindcă nu
erau puncte, trebuie să vă spun ce erau. Erau mai multe puncte care
formau o singură linie, ar spune un matematician. Pentru că, ce e
linia, dacă nu mai multe puncte la un loc? Ei bine, aceasta era o
simplă linie și nu era formată nicidecum din puncte. Era o linie
însoțită de altă linie care-i stătea mereu aproape și cu care
nu se intersecta niciodată, pentru că nu avea de ce. Se învârteau
ambele una în jurul alteia în formă de spirală și între ele
aveau niște ramificații care plecau de la una spre cealaltă și
înapoi. Erau ca o formă de ADN numai că existau undeva, într-o
dimensiune foarte greu accesibilă ființelor omenești și, în
înțelepciunea și puterea lor, nu aveau nevoie de nimic. Știau
totul. Nu exista secret pentru ei și se simțeau mai mult decât
bine în starea în care se aflau. Timp nu exista. Spațiu, prea
puțin, dar oricum nu-i deranja. Erau cele două... Mi-e greu să le
spun cumva, dar am să le spun entitatea Pi și entitatea Ip, și asta
doar de dragul narațiunii, pentru că, sincer să vă spun, nimeni
nu are idee de cum îi cheamă, sau dacă îi cheamă într-un fel.
Felul de a numi lucrurile este o boală incurabilă a oamenilor. De
cele mai multe ori, Ip și Pi înșiși se confundă între ei, de nu mai știu
care eu este eu sau tu sau dacă tu este eu sau eu nu mai este eu.
Cert este că nici pe ei nu prea îi preocupa situația și nu și-au
pus problema să-și dea nume. Nu aveau de ce. Ei nu sunt oameni.
Dar, uite că, în
înțelepciunea lor atât de profundă, le veneau și idei noi. Până
acum se îndeletniciră cu multe idei pe care le-au dus până la
capătul capătului și fie au rezolvat-o pe fiecare și au înmagazinat-o în
memoria lor imensă, fie au continuat-o și au născut, astfel, alte
idei. De data aceasta, Pi fu cel căruia îi venise o idee nouă.
- Uite, a zis
Pi, am stat și am chibzuit și mi-a venit ideea jocului.
- A jocului,
spuse mirat Ip sub formă de aserțiune.
Trebuie să mai știți
că pentru ei nu exista noțiunea de întrebare. Ei aveau numai
răspunsuri la întrebările pe care nu și le puneau niciodată.
- Da, jocul.
Vreau să creez un univers în care să pun sămânța existenței.
Să fie acolo materie.
- Să fie
materie, încuviință Ip.
- Da. Un
univers care să evolueze în timp și spațiu.
- Să fie timp,
mai spuse Ip.
- Îl vom naște
din noi și ne vom juca cu el. Îl vom popula cu corpuri
incandescente.
- De foc, aș
dori să fie.
- De foc, Ip,
de foc vor fi. În jurul lor să fie alte corpuri și incandescente
de foc, dar mai ales dintr-o materie mai densă. Pe ele ne vom naște
noi sub forma unor ființe.
- Sub forma
multor ființe. De toate felurile. Iar toate aceste corpuri și
ființe vor fi adunate în grupuri de corpuri incandescente. Tot noi
ne vom naște și în aceste corpuri.
- Fiind așa de
multe cum vrem noi, interveni Pi, vor avea o gravitație mare și, de
aceea, în mijlocul lor se vor forma, negreșit, niște hăuri
energetice imense în raport cu corpurile incandescente. Pe acolo vom
pătrunde și vom ieși din jocul acesta al nostru. Fiecare fir de
materie va fi noi și noi vom fi fiecare fir de materie. De aceea,
tot ce va mișca acolo, pentru că nimic nu va fi stabil, ne va fi
cunoscut. Toate elementele vor evolua prin noi și noi prin ele. Va
fi ceva... nou.
- Îmi place
acestă ideea a ta, îi spuse Ip lui Pi. Joc. Ființe vom fi noi,
împărțiți în foarte multe bucăți, Pi.
- Desigur. Nu
avem de unde să luăm alte ființe, de vreme ce numai noi doi suntem
cu legăturile dintre noi. Dar nu ne va veni greu să ne multiplicăm
și așa vom trăi experiențe pe care altfel nu aveam cum să le
trăim. Va fi o nouă idee grozavă. Joc.
- Care fie se
va termina, fie va continua.
- Totul depinde
numai de noi.
- Cum noi vom
fi fiecare ființă...
- Și fiecare
ființă va fi noi...
- Legea care ne
guvernează pe noi, îi va domina și pe ei.
- Gândurile
devin realitate.
- Gânduri
materializatoare.
- Să vedem
unde ne duce această nouă ideea a noastră.
- Să fie joc.
- Să fie Joc.