SCRISOARE DIN IAD ~ după o povestire medievală ~ 3

 Benedict avea o chilie mai mare decât cea în care fusese cazat Alzóloras, dar poate era doar o impresie datorată faptului că fereastra dinspre ocean era mai mare decât cea din camera lui și, în plus, mai avea una spre curtea interioară a frăției.

 Benedict îl pofti, dar îi făcu semn să aștepte lângă ușă. Era încă în genunchi cu fața spre Africa, spunând o rugăciune și înșirând mărgele. Era un om mărunțel, acolo jos. Destul de slab și fără prea mult păr pe cap. Barba însă îi era lungă și-i ajungea până în dreptul pieptului.

 Benedict se ridică și îl pofti pe Alzóloras să ia loc la unul dintre scaunele pe care le avea la fereastra ce da către ocean.

 - Bun venit, frate Alzóloras. Îi mulțumim cerului că ai acceptat o asemenea schimbare în viața dumitale. Sunt convins că experiența din Santo Domingo ne va ajuta foarte mult în campania pe care vrem s-o inițiem în caldera.

 - Mulțumesc pentru caldele urări, frate Benedict, și sper ca experiența mea să ducă la o rezolvare cât mai pașnică a acestei încercări pe care o faceți. Așa cum i-ar plăcea scumpei noastre Fecioare Maria, cea plină de milă.

 - Așa să fie! spuse Benedict cam cu jumătate de gură. Mila însă aici ne va aduce numai necazuri cu acești necredincioși. Mila este pentru ceilalți semeni ai noștri, pentru cei care cred altfel decât noi în Maria și în Fiul ei. Își făcu semnul crucii și spuse ceva în barbă. Eu am așteptat de la domnia voastră o altă modalitate de abordare a problemei. Credeam că Madridul știe bine pe cine trimite și cum trebuie abordați acești necredincioși.

 Alzóloras ignoră ironia și spuse:

 - În Santo Domingo, abordarea lipsită de forță a dat unele roade...

 - Unele roade și până la un punct, frate Alzóloras, din câte am auzit.

 - S-a intervenit cu forța și acolo, așa cum vreți să faceți aici, bănuiesc. Asta s-a întâmplat tocmai în ajunul unui armistițiu care ar fi adus beneficii de ambele părți.

 - Poate că ai dreptate, se mai îmblânzi Benedict. Dar, vezi dumneata, Biserica merge în lume însoțită de oști. Trebuie să dea ascultare și legii lumești, lege pe care a lăsat-o, până la urmă, tot Dumnezeu.

 - Ai dreptate, frate Benedict. Însă atât rău în lume nu cred că este suportat de Dumnezeu.

 - Păi, sigur că nu este! Lupta cu diavolul este una acerbă, uneori delicată, alteori crudă sau subtilă.

 - Încărcarea indigenilor pe vas pentru trebuințele Coroanei cred că este una mai mult diplomatică, frate Benedict. Așa să fie?

 Starețul medită o clipă la cele spuse de către oaspetele său și își încruntă puțin sprâncenele.

 - Cerințele Coroanei sunt, uneori, și cerințe noastre.

 - Atunci, eu cred că diavolul de care vorbim poate fi fie îmblânzit, fie convertit, dar pe căile pe care ni le-a transmis Domnul nostru Iisus. Noi, ca slujitori ai dreptății Domnului, de ce să tolerăm astfel de fapte nelegiuite? Ar trebui să fim un exemplu, iar curtea mănăstirii să nu fie loc de supliciu.

 - Cei de care vorbești au încercat să-i elibereze pe necredincioșii din vas și au ucis și câțiva soldați cu un aer vrăjitoresc pe care l-au răspândit în cabina lor. Vor fi judecați pentru vrăjitorie. Nu poți să spui că putem trata astfel de fapte cu blândețe.

 - Iar armata nu-i judecă pentru că trebuie să fie dați drept exemplu... și-i judecăm noi?!

 Întocmai, părea să spună privirea lui Benedict cărui nu i se părea prea la locul ei intervenția aceasta a lui Alzóloras. De fapt, avusese o cu totul altă impresie despre faima acestui frate. Se pare că sursele lui nu-i spuseseră tot, iar trimiterea lui aici fusese o greșeală. Printre cei din frăție erau călugări care așteptaseră cu nerăbdare venirea lui din Santo Domingo ca pe o salvare de le un nu-știu-ce pe care nu-l putea defini încă sau nu avea curajul de a o face.

 - Îți mulțumesc, frate Alzóloras, pentru vorbele tale și te asigur că acești sălbatici nu sunt ca cei din Santo Domingo. Aceștia lucrează cu diavolul în mod direct și trebuie purificați prin foc. Numai așa pot ajunge la Domnul.

 - Poate că ai dreptate. Mie mi se pare însă destul de împovărător pentru sufletul nostru să mai contribuim și noi la chinurile lumii cu altele și mai cumplite. Diavolul are un ajutor nesperat de la cine nu se așteptă.

 Regretă că a spus această ultimă frază imediat cum a terminat-o. Dar nu mai avea ce face.

 După o scurtă pauză, Benedict îi spuse că se așteaptă să vină și el la procesul care va avea loc după lăsarea serii și Alzóloras ieși în lumina soarelui.

 Starețul, după ce cugetă o clipă, trimise după Pedro. Îi dădu poruncă să-l urmărească pe Alzóloras oriunde acesta s-ar duce, dar fără ca el să-și dea seama de ceea ce se întâmplă. Măcar atât cât era posibil, ținând cont de firea și inteligența lui Pedro. Aceasta era limitată, trebuia s-o recunoască, la câteva activități, iar spionarea celorlalți făcea parte dintre ele, dacă nu cumva ocupa chiar locul cel mai de frunte.

  Pedro se duse în timp ce starețul rămăsese în chilia lui, uitându-se spre mare și spre insula care se afla în depărtare. Un loc uitat de Dumnezeu...