UN SFÂRȘIT ESTE ÎNTOTDEAUNA UN ÎNCEPUT - 13

 Udefijii l-au primit așa cum l-au condus: cu o politețe care lui Nemi nu i se mai părea exagerată acum. După ce i-au înapoiat corpul, a pipăit fiecare colț al navei care avea să-l ducă pe planeta lor natală. Era o bucurie pe care nu o putea descrie în cuvinte, dar nici nu avea nevoie. Era bucuria reîntoarcerii într-un loc de mult abandonat, într-un loc de mult tânjit, dorit.

 - A trecut mult de când am plecat? întrebă Nemi pe cel care părea a fi căpitanul navei.

 - Din perspectiva universului nostru, nu ați lipsit decât 1504 ani pământeni, 13 zile și 17 minute.

 - Decât... murmură Nemi ca un ecou. Decât...

 Acum știa că Andrei este pe drum. Simțise acest lucru de cum intrase în gaura neagră pentru a trece aici. Nu mai rămânea decât să ajungă în sistemul solar în care s-au născut.

 De pe planeta udefijilor luă o navă capabilă să-l ducă până unde dorea. Drumul dură destul de mult, dar, pe măsură ce se apropia de galaxia lui, simțea cum Andrei este tot mai aproape de el.

 Din depărtare, Calea Lactee nu părea cu nimic schimbată. Nicio stea nu spunea povestea unui soare care era pe cale să dispară. Acolo unde știa el că se află pământul, de la distanța aceasta, nu se vedea nimic schimbat. Totul decurgea așa cum trebuia. Singura modificare era haloul pe care-l percepea de la această distanță. Calea Lactee se încărcase în timp cu și mai mult praf de stele decât avusese când o văzuse pentru prima dată din spațiul intergalactic. Computerul îi localiză Soarele imediat și Nemi alesese să intre în sistem de deasupra, nu intrând transversal în corpul galaxiei. Destinația intermediară era Sedna, o lume vie acum, însorită și locuită în orașele sale de numeroase specii, printre care și câteva cartiere de oameni.

 Lăsase nava udefijă, care era prea mare, pe unul dintre corpurile solide din Norul lui Oort, ceea ce mai rămăsese din el, de fapt, pentru că multe se topiseră odată cu expansiunea soarelui spre planetele interioare. De aici, luă o navă care să-l ducă pe Sedna, unde trase la un hotel din cartierul oamenilor. Constată că mai locuiau foarte puține familii de oameni pe Sedna. Mulți se mutaseră de cum începuse soarele să moară. Cei care se aflau acum aici erau curioși, nostalgici care doreau să asiste la moartea stelei care le născuse specia. Era o priveliște tristă, dar în același timp, înduioșătoare să-i vezi cum încearcă să descopere prin telescoapele lor Terra, planeta care i-a născut și care se învârtea acum roșie în jurul unui soare imens.

 Stătuse o singură noapte pe Sedna. Nemuritorii nu dormeau decât atunci când doreau, când își impuneau foarte mult ca acest lucru să se întâmple. Unii reușeau, alții se străduiau foarte mult până ajungeau la performanța de a ațipi. Dar cu exercițiu, fiecare putea să uite de sine pentru câteva ore. Acum Nemi dormise cinci ore pline. Se trezi, făcu un duș lung și comandă un ceai de tei pe care îl bău odată cu amintirile care-i izvorau în sine. Își retrăi viața în fața acestui spectacol care avea să pună capăt unei etape din acest colț de univers.