O CONTRAISTORIE A UNIVERSULUI CUNOSCUT ȘI NECUNOSCUT - 1

Fu prăpastie ? Genune ? Fu noian întins de apă ?

N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă,

Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,[...]

Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur.

M. Eminescu, Scrisoarea I 

Dar, de fapt, nu era un singur punct, ci erau două, și nu erau puncte. Stăteau în întuneric, dacă ar fi fost să privim cu ochii noștri umani. Numai că nu aveam cum. Nici nu existam și nici nu vom fi existat decât peste câteva miliarde de ani. Desigur, în eternul în care cele două elemente, pentru că, vă repet, nu erau puncte, ființau, eram în stadiul de proiect, dar nici ele nu știau exact ce le va rezerva viitorul în celula aceasta de timp pe care și-o propuneau.

 Și, fiindcă nu erau puncte, trebuie să vă spun ce erau. Erau mai multe puncte care formau o singură linie, ar spune un matematician. Pentru că, ce e linia, dacă nu mai multe puncte la un loc? Ei bine, aceasta era o simplă linie și nu era formată nicidecum din puncte. Era o linie însoțită de altă linie care-i stătea mereu aproape și cu care nu se intersecta niciodată, pentru că nu avea de ce. Se învârteau ambele una în jurul alteia în formă de spirală și între ele aveau niște ramificații care plecau de la una spre cealaltă și înapoi. Erau ca o formă de ADN numai că existau undeva, într-o dimensiune foarte greu accesibilă ființelor omenești și, în înțelepciunea și puterea lor, nu aveau nevoie de nimic. Știau totul. Nu exista secret pentru ei și se simțeau mai mult decât bine în starea în care se aflau. Timp nu exista. Spațiu, prea puțin, dar oricum nu-i deranja. Erau cele două... Mi-e greu să le spun cumva, dar am să le spun entitatea Pi și entitatea Ip, și asta doar de dragul narațiunii, pentru că, sincer să vă spun, nimeni nu are idee de cum îi cheamă, sau dacă îi cheamă într-un fel. Felul de a numi lucrurile este o boală incurabilă a oamenilor. De cele mai multe ori, Ip și Pi înșiși se confundă între ei, de nu mai știu care eu este eu sau tu sau dacă tu este eu sau eu nu mai este eu. Cert este că nici pe ei nu prea îi preocupa situația și nu și-au pus problema să-și dea nume. Nu aveau de ce. Ei nu sunt oameni.

 Dar, uite că, în înțelepciunea lor atât de profundă, le veneau și idei noi. Până acum se îndeletniciră cu multe idei pe care le-au dus până la capătul capătului și fie au rezolvat-o pe fiecare și au înmagazinat-o în memoria lor imensă, fie au continuat-o și au născut, astfel, alte idei. De data aceasta, Pi fu cel căruia îi venise o idee nouă.

 - Uite, a zis Pi, am stat și am chibzuit și mi-a venit ideea jocului.

 - A jocului, spuse mirat Ip sub formă de aserțiune.

 Trebuie să mai știți că pentru ei nu exista noțiunea de întrebare. Ei aveau numai răspunsuri la întrebările pe care nu și le puneau niciodată.

 - Da, jocul. Vreau să creez un univers în care să pun sămânța existenței. Să fie acolo materie.

 - Să fie materie, încuviință Ip.

 - Da. Un univers care să evolueze în timp și spațiu.

 - Să fie timp, mai spuse Ip.

 - Îl vom naște din noi și ne vom juca cu el. Îl vom popula cu corpuri incandescente.

 - De foc, aș dori să fie.

 - De foc, Ip, de foc vor fi. În jurul lor să fie alte corpuri și incandescente de foc, dar mai ales dintr-o materie mai densă. Pe ele ne vom naște noi sub forma unor ființe.

 - Sub forma multor ființe. De toate felurile. Iar toate aceste corpuri și ființe vor fi adunate în grupuri de corpuri incandescente. Tot noi ne vom naște și în aceste corpuri.

 - Fiind așa de multe cum vrem noi, interveni Pi, vor avea o gravitație mare și, de aceea, în mijlocul lor se vor forma, negreșit, niște hăuri energetice imense în raport cu corpurile incandescente. Pe acolo vom pătrunde și vom ieși din jocul acesta al nostru. Fiecare fir de materie va fi noi și noi vom fi fiecare fir de materie. De aceea, tot ce va mișca acolo, pentru că nimic nu va fi stabil, ne va fi cunoscut. Toate elementele vor evolua prin noi și noi prin ele. Va fi ceva... nou.

 - Îmi place acestă ideea a ta, îi spuse Ip lui Pi. Joc. Ființe vom fi noi, împărțiți în foarte multe bucăți, Pi.

 - Desigur. Nu avem de unde să luăm alte ființe, de vreme ce numai noi doi suntem cu legăturile dintre noi. Dar nu ne va veni greu să ne multiplicăm și așa vom trăi experiențe pe care altfel nu aveam cum să le trăim. Va fi o nouă idee grozavă. Joc.

 - Care fie se va termina, fie va continua.

 - Totul depinde numai de noi.

 - Cum noi vom fi fiecare ființă...

 - Și fiecare ființă va fi noi...

 - Legea care ne guvernează pe noi, îi va domina și pe ei.

 - Gândurile devin realitate.

 - Gânduri materializatoare.

 - Să vedem unde ne duce această nouă ideea a noastră.

 - Să fie joc.

- Să fie Joc.