PÂNĂ CÂND MOARTEA... - 8

 Lilith adusese moarte atâtor oameni, însă ea însăși nu știa cum este să treci dincolo decât din auzite. Nu se așteptase ca să fie asistată de către cineva. Ea putea muri și singură. Ea nu avea o moarte a sa. Dar nu se gândise că primele impresii vor fi ale unui întuneric total și ale unor zgomote pe care nu le putea identifica. Așteptă să vadă cine o va întâmpina acolo unde trimisese atâtea suflete.

 Dar nu veni nimeni. În toate aceste sute de ani, aproape milenii, oare nu-și apropiase pe nimeni care să-i fie alături acum? Toți păreau a înțelege ceea ce li se întâmplă și acceptau, în cele din urmă, fericiți să se întoarcă la casa lor adevărată, la locul din care au plecat inițial. Nu aveau de ce să-i poarte pică. Suflete nemângâiate nu există pe lumea cealaltă decât în literatură și în unele filme.

 Fiindcă tot ceea ce experimenta nu-i era cunoscut, fiindcă nicio secvență din ceea ce percepea acum nu-i spunea că ar fi altceva, ajunsese la concluzia că asta însemna că nu se afla încă dincolo, că încă mai avea o legătură cu lumea pe care credea că o lăsase în urmă. Era posibil ca una dintre subalternele sale să nu-și fi făcut treaba din nou? Și dacă fiica ei intervenise și nu o lăsase să plece așa cum ar fi dorit ea? În fond, ea fusese pe scaunul din stânga. Ea conducea sufletele muritorilor acum. În plus, nu știa că ar vrea să părăsească acest loc în care nu se mai simțea ea, în care nu se mai regăsea, cu care nu mai avea nimic în comun. Cu siguranță ea a fost cea care a împiedicat-o să se odihnească. După atâta zbucium în acest univers, dorea o clipă de liniște autentică. Liniște aproape de tatăl Marei, dacă și el va fi de aceeași părere.

 - Îmi pare rău că ți-am dat planurile peste cap, îi spuse Mara când își reveni, într-una dintre vizitele ei la spital. Nu puteam să te las să pleci atât de devreme.

 - Te înțeleg... Dar pentru mine nu este devreme. De fapt, chiar asta vreau să se întâmple după atâta timp.

 - Dar... încercă Mara să-și exprime ceea ce simțea, însă nu-și găsea cuvintele.

 - Relația cu tine, spuse Lilith, acum mi se pare câștigată. Nu mai avem cum să ne urâm una pe cealaltă nici chiar dacă ne-am dori-o.

 - De fapt, spuse Mara cu un zâmbet care ascundea și un regret la faptul că mama ei gândea în acești termeni relația lor, eu nu am simțit decât singurătate în tot acest timp. Un gol imens care s-a umplut cu altceva. Cu toate acestea, te-aș mai vrea lângă mine.

 Lilith reflectă un moment, după care spuse:

 - Acum știi foarte bine ce reprezintă această viață în acest univers. Ceea ce dorești tu este condus de un egoism al unei fiice care, redescoperindu-și mama, crede că s-a redescoperit pe ea însăși și nu vrea să se abandoneze. Dar, uită-te bine în tine și recunoaște că nu este așa. În plus, îmi place să cred că tatăl tău mă așteaptă. Ba chiar sunt sigură de asta.