- M-am născut de foarte mult timp. În același oraș minuscul în
care te-ai născut și tu. Am avut o viață foarte fericită, dar am
fost răsfățată. Toată viața nu am făcut niciun lucru bun.
Eram mai rece decât universul nepopulat de facere. Asta a atras după
sine și o răceală în fața propriei morți. Am avut un accident
și mi s-a spus că nu voi mai trăi. A făcut-o o doamnă care a
apărut lângă patul meu. Eu nu am spus nimic, dar ea a simțit
golul și răceala din mine. S-a înspăimântat pe loc și apoi s-a
bucurat mai mult decât mă așteptam. Mi-a pus mâna pe frunte și am știut instantaneu ce
am de făcut. Nu mi-a plăcut, nici nu mi-a displăcut. Era ceva ce
trebuia făcut. Simțisem că mi s-a oferit rațiunea de a fi. În
fine, ce s-o mai lungesc? Lumea în care eu funcționez se ghidează
cam după aceleași reguli ca și lumea în care te-am adus. Avem și
noi subalterni care nu-și fac treaba așa cum trebuie, iar Ilarie
este consecința acestei superficialități. În singurul meu moment
de... hai să nu-i spun slăbiciune, ai apărut tu. A fost un moment
de senzualitate. Încep să nu-l mai regret. Ilarie acesta pare un om
potrivit pentru tine, iar tu cred că alegi bine. Nu am motive să mă
îndoiesc de acest lucru. Ești o femeie în toată regula și sper
din tot sufletul să fii fericită. Dacă seamănă cu tatăl său,
și știu că așa este, nu am decât același motiv de îngrijorare
decât pe cel despre care ți-am spus când ne-am întâlnit în
Atomium. De aceea am luat o hotărâre, dar trebuie să fii și tu de
acord...
Femeia așteptă destul de mult timp pentru ca tânăra să se
hotărască:
- Cred că deja știi ce vreau, mamă, spuse Mara, întinzând mâna ei să o prindă pe a mamei și privind-o în ochii aceia de ai căror adâncime nu mai
fusese conștientă până acum. Era același negru care-i înconjura
și pe care Mara acum îl observa. Pe măsură ce mâna mamei ei
înainta spre ea, începea să înțeleagă faptul că nu se aflau
nicăieri. Erau într-o dimensiune în care nu exista nici timp, nici
spațiu, nici Dumnezeu, nici diavol. Nimic din toate acestea nu mai
existau. De parcă nici n-ar fi fost vreodată. Era în punctul când
nimicul nici nu începuse încă.
Îi atinse capul cu mâna și o lacrimă îi căzu Marei pe obraz.
Femeia o prinse și i-o dărui:
- Atâta timp cât vei dori, ea nu se va usca. Ține-o unde vrei.
Nu vei avea niciun dușman în acel univers, decât pe tine însăți.
Cel care te va însoți va fi nemuritor până va decide altceva. Tu
vei fi în aceeași situație. Misterele din viața ta vor fi, de
acum, de cu totul altă natură.
Lumea în jurul lor începuse să capete contururi cunoscute, dar în alte culori decât avusese până atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile indecente vor fi șterse.
Mulțumesc.