ÎNTREABĂ DE BALDUR - 2

 Stăteau cu toții la pândă în apropierea cascadei. Aceasta nu era înaltă, dar pe lângă ea era singura potecă pe care putea trece un om călare pe o rază de multe mile. Terenul era muntos, cascada lungă, însă nu abruptă. Călăreții vor încetini. Sulva îi va opri din spate, iar Alsar, Candor și oamenii lor îi vor ataca de jos. Nu vor avea scăpare.

 După vreun ceas de așteptare, ploaia nu contenise, iar în vârful stâncii din care cobora cascada își făcu apariția Valdor care-și puse mâinile în cruce, semn că iscoadele erau foarte aproape. Apucă să se ascundă în văgăuna de lângă potecă. După numai câteva clipe, caii iscoadelor se văzură pe deal. Erau doi oșteni îmbrăcați ușor care s-au oprit prima dată să cerceteze zona. Păreau neîncrezători, dar oamenii lui Alsar erau foarte bine ascunși, iar caii departe. Nu aveau cum să fie văzuți. Cu toate acestea, nu înaintau. Stăteau acolo și se uitau în vale.

 - Numai de n-ar ieși Valdor să vadă ce se întâmplă, șopti ca pentru sine Candor.

 Deodată, ce doi o luară mai repede spre vale, semn că oamenii lui Sulva îi împing către cascadă. Când aceştia au ajuns la mijlocul coborâșului, aveau săbiile scoase, iar restul cetei venea de pe deal cu arcurile și săbiile gata de luptă. Însă înaintau greu.

 - Să-l ajutăm pe Sulva, zise Alsar, și se aruncă înainte cu sabia scoasă. Urcușul era destul de dificil la început. Mușchiul era umed și se aluneca foarte ușor. Trebuia să fii atent și la hăul care se căsca într-o parte și la eventualele săgeți care ți-ar fi coborât spre trup.

 Candor, și fiul lui Gurda au fost următorii care au țâșnit spre inamici, întrecându-l pe Alsar și atacând pe primii doi călăreți care nu coborâseră de pe cai. Pe primul, Candor îi doborî dintr-o lovitură, iar micul Gurda se lupta cu al doilea. Dinspre deal, săgețile au pornit-o la vale, însă haotic. Alsar i-a depășit pe Candor și Gurda care-l răpuneau pe al doilea călăreț și atacul în forță începu nu înainte de a vedea că bătrânul Gurda căzu lovit de o săgeată. Sus, se auzeau zgomote amestecate cu vânt și ploaie, dar Alsar tăia tot ce nimerea și-și făcea loc printre dușmani către Sulva. Doi arcași se plasaseră în părțile opuse ale începutului cascadei și trăgeau. Trebuia să ajungă la ei până nu era prea târziu. La unul se îndreptă Valdor care ieși din ascunzătoare cu sabia scoasă. Îi rămânea doar unul. Până ajunse el, nu apucă să tragă decât vreo două săgeți. A treia era pentru el, dar nu mai avu timp nici s-o tragă, nici să-și scoată spada. Alsar îl străpunse.

 Dinspre deal, Sulva se apropie și el. Numărul iscoadelor scădea. Când se termină, Alsar avut vreme să se uite în urmă să vadă pe Candor răpus în piept de o săgeată. Ajunse la el cât putu de repede.

 - Frățioare! Frățioare, ești bine?

 Acesta nu răspunse. Se uita la Alsar, dar privirea îi pleca deja departe. Alsar îl mai strigă, dar nu primi drept răspuns decât câteva clipiri din ochii albaștri ai fratelui său prea mic ca să moară.

 - Candor! Nu! Candor! Așteaptă! Te vom face bine!

 Candor însă, cu ultimele puteri, îl prinse de mâna dreaptă și se uită în ochii lui, dându-i parcă vestea că acestea sunt ultimele clipe împreună.

 - Nu! Nu! Tu nu trebuie să mori. Amintește-ți povestea hangiului! Amintește-ți! Întrebă de Baldur! Întreabă de Baldur...

 Dar Alsar nu mai era sigur că fratele lui auzise ultimele lui cuvinte. Acesta își dădu ultima suflare în brațele lui. Ușor, foarte ușor, îi închise ochii și, când îl așeză încet pe pământ îi șopti în ureche, ca un ecou disperat din cu totul altă lume:

  - Întreabă de Baldur...