IL SEPARATIO ~ după o poveste medievală ~ 7 (ultima)

 Niciunul dintre cei doi nu văzu pe nimeni acolo, dar vocea se auzi tot mai aproape.

 - Am venit să te revendic, Andrei. În împărăția mea, ești foarte așteptat.

 Și atunci, din umbră, apăru un diavol cu o cicatrice albastră pe obrazul stâng. De data aceasta, nu mai avea nicio lacrimă în ochi, ci aceștia îi sclipeau ca două diamante din altă lume. Cel puțin așa i se păru lui Andrei când îl privi în ochi: că seamănă cu stelele pe care le privise în nopțile de la sud de Dunăre, nu cu mult timp în urmă și despre care se întreba atunci ce lumi ascund, ce lumi încălzesc, ce ființe.

 - Să nu îndrăznești, eu sunt omul lui Dumne...

 - Ai face bine să taci, bătrâne, și să te miști de aici!

 Daniil se supuse aproape fără voia lui și se trase într-un colț.

 - Pentru toate crimele pe care le-ai săvârșit, pentru tot răul pe care l-ai semănat cu ani în urmă, regatul meu are porțile deschise. Sufletul tău va fi la loc de cinste printre ai mei, iar eu am fost trimis să te călăuzesc în lumea de dincolo. Știu că nu ai frică nici de mine, nici de Dumnezeu. Dar acolo, nici nu este nevoie de așa ceva. Acum mergem în lumea mea. Și diavolul întinse o mână să-l apuce.

 - Dacă există diavol, există și Dumnezeu, spuse aproape fără glas Andrei.

 - Mare dreptate ai, se auzi o a patra voce în acea peșteră. De data aceasta era una blândă. Era un înger cu fața mult prea albă, luminoasă pentru a i se distinge trăsăturile.

 - Tu?! Chiar tu?! Tu, aici?! Ce cauți tu aici? spuse plin de uimire diavolul căruia nu-i venea să creadă ce are înaintea ochilor. Nu cunoști tu oare faptele acestui om și nu ți se cade ție să te ascunzi în raiul tău.

 - Acest om a făcut puțin mai mult bine decât rău, deci sufletul lui ne aparține nouă, frate.

 - Nu pot să cred! Nu ai văzut câte crime a săvârșit, câți a ucis fără nicio remușcare? Pentru acestea se merge în Iad, cel puțin așa era legea ultima dată. Raiul e pentru cel din colț, nu pentru cel ce moare acum.

 - Și totuși am fost amândoi lângă el și am văzut că aceste crime au încetat de mult timp și că pe talerul celălalt au apărut foarte multe fapte demne de laudă. Nu ai observat oare câte suflete a salvat de la pieire? Nu vezi de ce se află în situația aceasta? Sufletul lui Daniil valorează mult, ca și multe altele pe care le-a mântuit Andrei.

- Și totuși, talerul meu e cu puțin mai greu decât al tău. Uită-te în jur și observă câte cadavre sunt.

- Și pentru ce au fost aici acești netrebnici? Pentru vreo faptă bună? Știi bine că talerul meu e mai greu.

 Andrei se uita la cei doi, înger și demon, cum se ceartă pentru sufletul lui, cum încearcă fiecare nu să rupă o bucățică din el, ci să-l ia cu totul. Nu putu să nu remarce ferocitatea cu care se combăteau amândoi, cu care încercau să se convingă unul pe altul că el are dreptate.

 Ceva nu era cum trebuia să fie, pentru că niciunul nu se atinsese de el încă. Disputa dura de prea mult timp, iar viața lui se scurgea ușor. Nu e nimic. Să se certe în timp ce eu îmi văd de ale mele.

 - DE AJUNS! Se auzi o a cincea voce, mult mai puternică, atât de puternică, încât peștera se zgudui, iar oasele de pe jos se cutremurară.

 Cei doi, înger și demon, înmărmuriră înaintea acestei siluete impunătoare ascunsă de o robă din dosul căreia nu i se putea vedea chipul. Era atât de întunecată acea robă, încât ai fi zis că noul sosit nici nu ava chip. De fapt, lui Andrei i se păru a vedea în loc de chip, câteva stele din serile de deunăzi.

 - Andrei este un caz unic în univers. Dumnezeul vostru ar trebui să știe mai bine! Să-i transmiteți că asemenea neglijență este intolerabilă. Andrei este de fapt, un caz unic în toate universurile. El a făcut tot atâta rău, cât bine a făcut. Nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva, se adresă roba lui Andrei de data aceasta.

 Când Andrei s-a uitat spre ceilalți doi, aceștia nu mai erau acolo. Dispăruseră ca și cum n-ar fi fost.

- De aceea noi îți redăm viața și libertate absolută. Ai voie să mergi unde vrei tu. În ce univers vrei tu. În ce timp vrei tu. Pe ce lume vei dori. Te vei numi așa cum vei pofti. Vei fi cine vei dori. Vei întâlni ce ființe vei pofti. Le poți întâlni pe toate câte există în toate universurile existente. Cunoaște tot ce poftești și poate fi cunoscut. Trăiește atâta timp cât vei dori și nimeni nu se va atinge de tine. Când te vei fi săturat de umblat... Când te vei fi săturat de cunoscut... Când te vei fi săturat de trăit, după miliarde și miliarde de ani, vino la noi. Îți voi explica de ce toate sunt așa cum sunt și ce e cu noi.

 Atunci, făptura se făcu nevăzută, iar Andrei se ridică și se adresă lui Daniil care își pierduse graiul.

 - Te conduc până la meteore. După aceea, plec în lume.

  L-a ridicat cu un braț pe după gâtul lui și au pășit amândoi în ploaia măruntă.