CĂLĂUZA - 1

 Era un decembrie fără zăpadă. De mult nu mai văzuse Alex așa ceva. Nu că era prea bătrân pentru a fi avut ocazia să asiste la numeroase ierni pline de zăpadă sau zgârcite cu precipitațiile. Nicidecum. Era un adolescent cam ca toți adolescenții perioadei sale. Ei bine, poate nu chiar ca oricare alt adolescent. Era mai visător decât restul colegilor din tot liceul și veșnic îndrăgostit. Problema lui, și nu numai a lui, dacă tot veni vorba, era că era prea cu capul în nori. Nu iubea de fiecare dată aceeași fată din liceu, nici din oraș, nici nu se încurcase, cum cu siguranță ați auzit că se mai întâmplă, cu vreo văduvă bine conservată care-l storcea de tinerețe. Nu. Era cu capul în nori la propriu. Îi plăceau stelele la nebunie și toți știau că va deveni astronom. Asta era dragostea lui.

 Dacă vă închipuiți că un astfel de adolescent este așa cum ați fost dumneavoastră, fidel până la lacrimi primei iubiri, da... vă înșelați. Vega fusese prima lui dragoste și asta până la Beetleguese. Apoi trecu la planete. Pe Jupiter o descoperise la șase ani, atunci când a avut primul telescop mai înalt decât el. Apoi a fost Saturn. Asta mai târziu, atunci când telescopul pe care îl deținea și acum îi oferea imaginea inelelor în toată splendoarea lor și când putea vedea cu el norii de pe Titan. Însă, de ceva timp, se stabilise la Marte pe care nu o mai scăpa din ocular când avea ocazia. Ea este actuala lui iubită și nici Iolanda nu-i putea rivaliza decât în serile înnorate și când Marte se afla sub linia orizontului. Dar atunci Alex stătea tot în observatorul pe care i l-a construit tatăl său, pretinzând că are de calibrat ceva. Calibra mai mult de curiozitate și pentru a ucide timpul care lui i se părea a fi mort.

 Îndrăgostirea aceasta de stele a îngrijorat-o mai ales pe Matilda, mama lui Alex, care ar fi vrut ca să fie un adolescent normal, dar de când se închidea în observator și Iolanda îi ținea companie din când în când, știa că nu are de ce să-și facă probleme.

 - Radicali cu siguranță nu rezolvă ei acolo, spunea tatăl lui Alex în rarele momente când era acasă și nu plecat în vreo misiune de-a lui despre care nu spunea nici Matildei. Și avea dreptate.

 În rest, Alex era un copil normal. Avea note mari, mai ales la științele exacte, dar și la cele inexacte, cum ar fi filozofiea. Mentorul în grupa căruia era, împreună cu Iolanda și alți doi indivizi obscuri, spunea că este un elev de care poate fi mândru. O prietenă avea, mânca haotic și foarte mult și mai mult în cantina școlii unde meniul roboților concura cu mult sintetizatorul lor de proteine din bucătăria lor care nu a mai avut rețetele upgradate de câțiva ani. Sport făcea în orele de la școală și mergea la o sală de baschet ridicată de curând lângă casa lor, reminiscență a vechilor apucături electorale, pe cale de dispariție acum.

 Avea dispute cu tatăl său mai ales, dar erau dintre cele constructive, pe teme filozofice și religioase. Alex considera rasa umană capabilă de mari realizări pe care încă nu le-a atins. Victor, dimpotrivă, credea că omenirea a pierdut startul. Era dezamăgit că toate planurile de colonizare a spațiului eșuaseră și că Biserica încă ocupa un rol important în viața pământenilor.