-
Stăpâne! a șoptit. Sunt eu, om bun, a mai spus.
Pe
măsură ce se apropie de Andrei, luna își făcu loc printre nori
și putu să-l vadă destul de limpede. Era un om mărunțel, dar cu
o față foarte senină. Nu era îndesat, cum sunt moldovenii la
această înălțime, ci era bine legat, cu niște straie ușoare
care-i permiteau lui Andrei să deslușească o umbră de putere în
brațele străinului.
-
De ce mă urmărești? întrebă Andrei.
Știa că omul vine din
cetate, deși nu-i era cunoscut, dar după straiele scumpe pe care le
purta, nu putea fi dintr-un târg de rând. Și totuși l-a urmărit
până aici fără ca el să-și dea seama. Noroc de porumbel.
-
Ce ai de gând să faci, nu e lucru de la Dumnezeu.
- Dumnezeul meu nu-mi vorbește să știu ce gândește... Știu doar
că nu e la locul ei porunca domnească, mărturisi Andrei, fără să
se mai întrebe de unde știa străinul de ceea ce avea el să facă.
O piatră parcă i se luase de pe suflet și i se așezase o alta și
mai mare. Era cineva care-i spunea ceea ce dorea el să audă, dar nu
putea face nimic. Conștiința îi spunea că trebuie să se
descurce singur și de această dată.
-
Dumnezeu nu vorbește ca să-l a...
-
Ar trebui! îi curmă vorba Andrei.
-
Eu am fost trimis să-ți spun că singurul păcat al fetei este că
iubește și să te fac să o iei pe altă cale. Uit-o. Fugi! Mi s-au
dat zece pungi de galbeni ca să ți-i dau să-ți faci un rost pe
alte meleaguri și să uiți de păcatul ce ai a săvârși.
Andrei
nu se mai gândi la faptul că era destul de greu să înțelegi cum
un astfel de drumeț călătorește cu zece pungi de galbeni la el în
miezul nopții, ci chibzui că o astfel de ofertă ar fi trebuit să
vină la prima poruncă domnească din lungul șir de crime pe care
le făcuse. Atunci, ar fi fost altfel. Acum, chiar era prea târziu.
-
Așa ceva nu se poate, chiar și dacă mi-aș dori. Porunca e poruncă
și eu am să mă străduiesc să o duc cât mai bine la îndeplinire.
Arhimandritul nu trebuia să mă accepte de prima dată. Cu zece
pungi de galbeni fă-ți dumneata un rost și lasă-mă în plata
mea.
-
Am și eu rădăcinile mele și nu aș putea să fac o asemenea
faptă. Dar am să te rog să ții cont că sufletul omului este mai
mult decât se arată și are taine mai adânci decât credem, iar
cel al femeii e mai adânc chiar și decât până unde poate
pătrunde ochiul lui Dumnezeu. Ține minte, păcatul ei este că
iubește.
Când
își ridică privirile din pământ, vru să întrebe pe cine
iubește, dar nu văzu decât spatele drumețului încălecat care
intră în codru. Pungile de galbeni erau lăsate în locul unde a
stat. Andrei le luă și le puse în desagile sale, lucru de care
nici el, nici calul său nu erau încântați.
După
puțină chibzuință, își dădu seama că fata iubește pe cine nu
trebuie. Coconul domnesc nu trebuie să fie așa cum a fost domnul,
gândea Andrei, punându-se în locul minții care a condus mâna
care a scris răvașul. Această tară trebuia să înceteze, chiar
dacă ar fi încetat în sânge.
Și
totuși asta nu era drept. Poate că nici celelalte victime nu
meritau să moară pentru că așa cerea domnul, dar erau suflete cu
păcate și mureau pentru înșelăciuni, pentru crime, furt sau
omoruri. De data aceasta, ar fi trebuit să se moară pentru dragoste. O
dragoste adevărată în calea căreia numai moartea putea sta.
Strânse tare hățurile și porni mai repede spre ținutul Putnei.
Ajunse
acolo când soarele era de doi stânjeni deasupra orizontului. Se
opri la hanul care servea cei câțiva săteni adunați în jurul
mănăstirii și, uneori, chiar și pe călugări. Lume trecea pe
acolo, dar rar înnopta. Andrei își luă o cameră și se primeni
pentru întâlnire... sau după drumul care nu fu tocmai scurt. Nici el
nu știa bine. A mâncat un prânz sărac, fără udătură. De-abia
băga ceva în gură, încât hangiul era convins că-l va prinde
cina în han. Cu toate acestea nu-i părea rău, pentru că mușterii
oricum nu avea.
De
la el, de la hangiu, află și unde ședea Irina Straton și că mai
tot timpul este plecată de acasă și se află în război cu ai săi
părinți din pricina unui iubit secret despre care bănuiește toată adunarea că ar exista, dar pe care nimeni nu-l văzuse. Că altfel, la
ce să lipsească o fecioară atâta de acasă? Acum însă era o
perioadă de liniște. De câteva săptămâni mergea în fiecare zi
la mănăstire și se ruga și seara și dimineața. Părinții ei au
fost mulțumiți la început, dar parcă nici habotnicia nu le
convine. Dacă are treabă cu ea, la mănăstire o găsește după
apusul soarelui, unde stă până aproape de miezul nopții.
Aproape
de miezul nopții se duse și Andrei să o întâlnească pe Irina. O
așteptă la câțiva zeci de pași de mănăstire, o urcă pe cal
fără ca ea să-și dea seama de ce se petrece și luă calea
Leșiei. Nu se opri decât când simți că armăsarul său trebuie
să se odihnească.
Pe
drum, Irina s-a zbătut la început, dar a legat-o, i-a astupat gura
și a ținut-o tot înainte. Spre dimineață, se aflau la marginea
unei păduri, acolo unde oprise Andrei calul pentru ca să-și tragă
toți sufletul. A dezlegat-o, i-a pus un deget pe buze într-un semn
de tăcere parcă amestecat cu puțină senzualitate.
-
Cel care ți-a pus gând rău m-a trimis pe mine să fac treaba pe
care o vrea el îndeplinită, a vorbit Andrei încet, mai mult ca
pentru sine. Acolo este țara leșilor unde poți să-ți faci un
rost, unul nou, dar vei trăi.
Irina
dete să scoată o vorbă, dar i-o curmă blând:
-
Dacă te întorci în Moldova, mult nu vei mai trăi. Moldova pentru
tine nu mai există, așa cum nu mai există nici pentru mine de
multă vreme. Tu însă, pleacă.
I-a
dat o carte cu care să se înfățișeze la o cunoștință din
Cracovia, cu rugăminte să-l uite și să nu pomenească nimănui
despre el și să se ferească de moldoveni. Iscoadele domniei ajung
până departe.
În
timpul acesta, ea tot plângea, dar părea că înțelege prea bine
ceea ce i se întâmplă. Irina îl sărută ușor pe obrazul stâng,
se ridică, și încet, încet porni înspre direcția indicată, călare pe calul lui Andrei, cărând după ea pungile cu galbeni. Sub
privirile lui, se pierdu în pădure.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile indecente vor fi șterse.
Mulțumesc.