O CONTRAISTORIE A UNIVERSULUI CUNOSCUT ȘI NECUNOSCUT - 3

 - Aproape cât o gaură neagră, spuse Pi.

 - Trebuie să facem ceva.

 - Mai trimitem o cometă și punem ceva în loc.

 - Punem în loc mamiferele. Ele sunt mai mici și puțină hrană le va fi de ajuns. În plus, sunt singurele din regnul animal capabile să dezvolte vreo urmă de spiritualitate care să ducă la materializarea propriilor dorințe.

 - Să le dăm o șansă, iar dacă nu va merge...

 - Mai trimitem o cometă sau un asteroid.

 Acum, ce să mai spun și cu afacerea asta? Eu cred că cei doi au dezinformat analele istoriei, dar e dreptul lor s-o facă. Istoria e scrisă de cei puternici, veți spune. Și ei chiar sunt puternici. Atotputernicie, în toată regula. Și nu fictivă. Regula, adică. Eu unul sunt convins că ne ascund ceva.

 Prima cometă a ratat ținta, pentru că cei doi nu credeau că dinozaurii chiar nu au nicio preocupare dincolo de hrană. A doua însă a fost trimisă cu hotărâre direct spre locul unde erau cei mai mulți. Cerul s-a luminat deodată și toată suflarea de pe Terra și-a îndreptat privirea spre acea lumină. Conștiința planetei, prin cei doi, a început să vibreze. Fiecare atom simțea asta, dar ceva le spunea mamiferelor să stea liniștite. Bineînțeles că și din numărul lor au pierit poate mai multe decât se intenționase, iluzia cu liniștea fiind un surogat cu gust tanatic. Dar au supraviețuit cele mai puternice care au răzbit apoi în negura care s-a așternut pe Pământ. O nouă eră începea. Cea dominată de mamifere. Și ce epocă minunată a fost pentru Pi și Ip! Fiecare zi și noapte de pe acest sol era fascinant pentru ei. Nu s-au înșelat. Mamiferele aveau potențial. Totul depindea numai de cum avea să fie folosit pe această planetă. Celelalte nu intră în sfera noastră de interes, după cum sper că n-ați uitat, chiar dacă și acolo se întâmplau lucruri la fel de minunate. Dar de istoria lor se ocupă un altul ca mine pe vreun continent de-al lor.

 Mamiferelor acestora le-a luat foarte mult timp în ani tereștri pentru a evolua. Dar au făcut-o. De fiecare dată ajutați într-un fel sau altul de Pi și Ip. S-au divizat în specii, subspecii, iar o ramură a lor a urcat în copaci, unde își duceau viața într-un dolce far niente pe care cei doi îl gustau nespus prin ei. Se mai legănau pe coadă, mai culegeau o banană, se puriceau în bătaia razelor binefăcătoare ale soarelui, căscau leneș și dormeau până oboseau de atâta somn. Când se trezeau, cei doi simțeau în aceste ființe ceva nou. O agitație interioară care nu putea să fie decât de natură intelectuală. La nivelul lor, desigur. Dar pentru Pi și Ip era ceva cu totul nou. Nicio vietate de pe această planetă nu mai simțise agitație din cauza unei neliniști incomprehensibile. În niciun moment al zilei. Cert este că maimuțele nu știau dacă să se simtă bine sau nu atunci când se trezeau. Aveau o idee de gând care dispărea repede, dar erau din ce în ce mai conștiente, cam așa ca noi, până când, într-o zi, s-au decis să nu mai lenevească în copac și să exploreze lumea. A fost un pas imens pentru toate vietățile de pe Terra și un triumf al rațiunii. Dacă vă este rușine cu faptul că inteligența noastră își trage seva din lene, n-am ce să vă fac. Și, la drept vorbind, nici dumneavoastră nu prea aveți ce face în această privință. Maimuțele înțelegeau riscul și erau gata să și-l asume. Curiozitatea a fost ceva spontan atât pentru Ip și Pi, cât și pentru maimuțe. Nu vă ascund faptul că, văzând că maimuțele au stomac, nu gaură neagră, cuplul nostru a hotărât să le acorde cele mai multe șanse și să riște mai mult cu ele în jocul lor de-a viața.

 Și așa a început marea epopee a omului. S-au gândit că leneviseră prea mult pe o singură creangă și au coborât. Sistemul solar s-a învârtit de foarte multe ori prin galaxie și galaxia prin univers până când oamenii au început să folosească ustensile. (Bine, și maimuțele o fac și nu numai ele, dar aici e vorba despre oameni.) Mai întâi au rămas în grupuri compacte și au populat peșterile. Fructele nu mai erau principala hrană, ci au început a se orienta și către mamifere mai mici, către pești, iar apoi au trecut la mamifere mai mari și au început cu adevărat să vâneze. Și, fiindcă lor le plăceau aceste ființe mai mult decât acestea se plăceau pe ele, deși e cam una și aceeași, au întărit vechea lege ca orice gând, dar gând cu adevărat, de care aceste mamifere erau capabile acum, să devină realitate. Întocmai așa cum s-a întâmplat și cu jocul lor. Acum au transferat latura lor ludică întregii creații.