ÎN OGLINDĂ - Ultima

 Imaginile îi descopereau lui Goku o cu totul altă lume: orașe întregi distruse, cadavre abandonate acolo unde săgetătorii și-au găsit sfârșitul, râuri secate în urma forței atomice care a distrus de la cele mai mici plante, până la relieful de nerecunoscut acum al planetei. Săgetătorii nu mai aveau timp să-și conducă ritualurile de înmormântare. Erau puțini și înainte de toate aveau preocuparea de a se salva acum. Cine să se mai fi gândit la viața de apoi?

 Singurii care prezentau un mister pentru Goku și poate pentru întreaga civilizație umană care trecuse și ea printr-o situație similară din care ieșise onorabil în final erau ce de la televiziune care se încăpățânau să rămână neutri și pe fața cărora nu se putea citi nicio expresie de partizanat cu niciuna dintre cele două tabere.

 Goku asistă câteva săptămâni la distrugerea unei întregi civilizații. Aproape că nu mai rămăsese nimeni care să omoare sau să fie omorât. Ciudat era că televiziunea, singura de pe întreaga lor planetă, nu avusese de suferit și nimeni nu știa cum de se întâmplase acest lucru în infernul care mistuise întreaga civilizație. Poate că lumea de pe Terra specula, dar lui Goku îi era de ajuns să ia lucrurile așa cum sunt și să privească mai departe acest spectacol fascinant, dar de un grotesc înfiorător.

 La un moment dat, după o perioadă de câteva luni de la autoproclamatul lui concediu, când tocmai dorea să se ridice pentru a se duce la baie, pe ecranul consolei văzu ceva la care nimeni poate nu se aștepta. Transmisia despre ultima bătălie s-a întrerupt și crainicii de la televiziune erau în lacrimi. Arătau deschis că au sentimente că, deși au fost neutri, au fost totuși de partea civilizației întregi. De undeva din spatele camerei a apărut un om, un bărbat de pe Terra. El nu prea seamănă a săgetător și-a spus Goku. Ce să fie asta? Un pământeam la o așa distanță de planeta lui de origine. În plus, când a început să articuleze primele cuvinte, erau în altă limbă decât cea cu care era el obișnuit de când a venit pe stație. Era una pământească. Nu o recunoștea, dar era sigur că e omenească. Mut de uimire, nu mai făcut nicio traducere a aceea ce spunea bărbatul:

 - Numele meu este Andrei și de câteva luni de zile transmitem emisiunile noastre de pe satelitul Plaus care orbitează în jurul celei de-a cincea planete-gigant, Nastia. Deși nu știm cine ne urmărește, dar eu unul bănuiesc, suntem siguri că semnalul nostru va ajunge în întreg universul și că va putea fi decriptat și înțeles de cât mai multe dintre civilizații atunci când acesta va fi străbătut negura cosmosului și va atinge retina celor de la margini. Aici, pe Plaus, am ajuns 230 de ființe și, se pare, că doar atâtea vom rămâne din întreaga civilizație, pentru că pe planeta noastră rațiunea a fost învinsă. Dacă cei care ne văd acum și ne înțeleg au trecut prin așa ceva, vă felicităm că nu ați luat calea pe care am luat-o noi, iar dacă nu ați ajuns încă în punctul de a vă război unii cu alții, aflați că acel punct este foarte aproape și depinde numai și numai de voi să-l depășiți în liniște. Știința este un lucru minunat, dar nu în mâna celor dominați de dorința de putere. Calea este foarte alunecoasă și problema nu este știința, ci știința în mâna puterii, a doctrinei. Civilizația aceasta nu a experimentat puterea decât recent, moment în care nu a știut ce să facă cu ea. Puterea suferă de o cecitate globală concretă, de o alexie a concretului infernală. Nu vă faceți iluzii că atunci când veți fi atinși de ea îi veți putea face față. Poate că veți putea.... Sacrificiile la noi au fost catastrofale.

 Îndreptându-se către crainicii în lacrimi, a pus mâna pe umărul unuia dintre ei și a continuat:

 - Vom pleca și de pe Plaus, nu pentru că nu ne simțim în siguranță. La cum decurg lucrurile, nu va mai rămâne nimeni care să vină după noi. Vom pleca pentru că nu vom suporta să fim lângă planeta care a rodit atâtea vieți atâta timp și ne-a oferit tot ce avea ea mai bun și pe care am distrus-o în câțiva ani. Sperăm că va fi înțeleaptă și, după ce își va reveni, își va alege mai drastic ființele care să o populeze.

 După o pauză în care nimeni nu a spus nimic și în care Goku nici nu mai era capabil să gândească, Andrei urmă:

 - Am devenit o specie pe cale de dispariție. Nu vom căuta o planetă care să ne găzduiască, pentru că nu merităm acest lucru. Vom pluti în spațiu până când ultimul dintre noi va fi dispărut. Nici nu vom încerca să creștem numărul comunității din care facem parte. Ne este rușine de noi. Acestea sunt ultimele clipe în care mai transmitem. Lumea aceasta se încheie aici. Eu voi pleca spre casa mea, iar ei vor dispărea încet într-o uitare amară.

 Și ecranul se înnegri brusc.

 Goku a rămas în fața consolei fără să se miște câteva zeci de minute și apoi nu s-a mai ridicat preț de câteva ore de pe scaun în speranța că va vedea totuși revenirea semnalului. S-a dus în cele din urmă la baie. Nu s-a întâmplat nici în orele următoare și nici în lunile care au trecut până la venirea colegului de pe Terra. Era o femeie. Cine hotărâse asta studiase bine profilul lui Goku și chibzuise înțelept. Până la revenirea pe Terra, cei doi erau deja căsătoriți de un preot din Tokyo care a acceptat să o facă de la asemenea distanță, iar doamna era deja însărcinată.