Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 25 februarie 2017

ÎN OGLINDĂ - 5

 Cam jumătate de an de lucru intens i-a luat lui Goku să se obișnuiască în noua slujbă pe care o avea de realizat și să ajungă cu adevărat la sufletul săgetătorilor. Dar răzbi, și atunci se deschise un nou univers nu numai pentru el, ci și pentru miliardele de oameni de pe planeta lui natală.
 Săgetătorii trăiau într-o civilizație asemănătoare celei umane, de până la descoperirea posibilității de a manevra neutrinii. Era o civilizație atomică. Aașadar aparțineau unei civilizații atomice, moment prin care trecuse și umanitatea. Tocmai reușiseră să împartă atomul și se pregăteau de ieșirea în spațiu. Această civilizație cu totul nouă pentru umanitate nu cunoștea arme. Era fascinant să vezi cum se înțelegeau între ei și cum istoria lor era un șirag nesfârșit de evoluție a artei, a științelor, mai ales a celor cărora noi le spunem umaniste, a grădinăritului și a creșterii animalelor. Acestea din urmă, adică animalele, îi înconjurau pe săgetători și, din câte înțelegea Goku, erau ca niște frați pentru ei. Cu toate acestea, umanoizii erau specia dominantă pe planetă și, se pare, celelalte specii știau asta. Deși acceptau că sunt cei mai inteligenți dintre toate viețuitoarele de pe acea planetă, nu le tratau decât cu respect, și, se pare, nimeni nu mâncase vreodată carnea vreunui animal. Era un paradis în care cu toții trăiau în armonie, cu excepția faptului că umanoizii au dezvoltat arhitectura, una complicată, de altfel, și tehnologia. Dacă arhitectura a evoluat de-a lungul a câtorva zeci de mii de ani (de când s-or fi dat și ei jos din copacul lor, asta dacă nu i-o fi făcut și pe ei vreun dumnezeu) tehnologia, mai ales cea legată de particulele atomice, era foarte nouă. De un secol și ceva oamenii lor de știință căpătaseră o nouă trăsătură de caracter, și anume ambiția. Era ultima tendință în materie de emisiuni pe planeta lor.
 Astfel, unii aveau ambiția de a merge dincolo de atom, să descopere ce se află după el, ce altceva mai mic ar putea descoperi. Alții doreau să exploreze până la epuizare tema atomului și să valorifice orice s-ar fi putut valorifica din această chestiune. Au apărut idei legate de vehicule atomice care să-i propulseze în spațiul cosmic în care ei erau foarte siguri că trebuie să fie ființe cu care se puteau înțelege. Echipa care dorea explorarea până la capăt a problemei după care să se treacă mai în profunzime era de părere că trebuie s-o ia mai ușor și să lase evoluția să-și vadă de treaba ei. Să depună tot efortul de care erau capabili, dar să nu exagereze forțând nota unei dimensiuni care era practic foarte nouă pentru ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile indecente vor fi șterse.
Mulțumesc.